Proiectul Molivișu, un eșec total! Manu mută pârtia de frica anchetelor penale

Președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, se încăpățânează să ne mintă că proiectul de la Molivișu, de pe Transfăgărășan, mai are un viitor. Deși finanțarea europeană a fost pierdută, instalația de telescaun ruginește într-o curte, iar ceea ce s-a realizat este nesemnificativ, acum, colac peste pupăză, se mută și… pârtia. Sau, mai bine zis, derdelușul, pentru că oricum nu se amenajase mare lucru. Din cauza unor anchete penale și a unora care au vrut să facă avere pe seama proiectului, pârtia va fi mutată nițel mai încolo! Cel puțin așa susține Dan Manu. „Molivișu va continua, veți avea o informare la zi în plenul ședinței de CJ din 25 ianuarie. Suntem acum cu un nou proiect, o nouă pârtie, cu un nou teritoriu, pe domeniul public. Renunțăm la zona care este în suspiciune penală. Dar nu renunțăm la Molivișu”, a declarat Manu, Vă reamintim că ADI Molivișu a fost înființată în urmă cu câțiva ani de zile de CJ Argeș și Primăriile Arefu, Brăduleț și Cicănești. Din cauza manevrelor imobiliare și a unui proiect idiot, prost manageriat, care cuprindea obiective complet aberante (gen observator astronomic, turbărie, etc) s-a ajuns la întârzieri foarte mari și o finanțare de 24 milioane lei (din totalul estimat de peste 70 milioane lei) din fonduri europene a fost pierdută. Din acel moment, proiectul a fost practic condamnat la eșec.   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Informare transmisă de către Distribuție Oltenia, privind programul lucrărilor pentru prevenire și corectare avarii, în Pitești

Informare transmisă de către Distribuție Oltenia, privind programul lucrărilor pentru prevenire și corectare avarii, în Pitești Serviciul de furnizare și distribuire a energiei electrice nu este în subordinea municipalității, aceasta este o modalitate de a informa publicul piteștean asupra întreruperilor programate și anunțate de către CEZ/Distribuție Oltenia pentru prevenirea eventualelor defecțiuni sau neplăceri ce pot […]

Citește mai mult...

Noul Guvern – Încep audierile, în Parlament, ale miniştrilor propuşi în Executivul Luca Niculescu

Noul Guvern – Încep audierile, în Parlament, ale miniştrilor propuşi în Executivul Luca Niculescu Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament. Luni, audierile încep la ora 12:00, fiind programate până la ora 20:00, timp în care 13 miniştri îşi vor prezenta priorităţile în comisii […]

Citește mai mult...

Biserica parohiei Săpata a fost resfințită

Duminică, 18 octombrie 2026, a avut loc slujba de resfințire a bisericii Parohiei Săpata-Bănărești, din Protoieria Pitești, județul Argeș, după ample lucrări de consolidare, restaurare și înfrumusețare, desfășurate în perioada 2011–2026. Slujba de resfințire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. […]

Citește mai mult...