Meteorologii anunță ninsori și ger în weekend

Vremea va intra într-un proces de răcire cu precădere în regiunile extracarpatice, unde valorile termice se vor apropia de cele normale la această dată.

 
Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 0 grade în Moldova şi 9 grade în Banat şi Crişana. Cerul va fi mai mult noros şi temporar vor cădea precipitaţii slabe.
 
În sudul ţării acestea vor fi pe arii extinse, predominant sub formă de ploaie. La munte şi local în Moldova vor predomina ninsorile, în Transilvania vor fi precipitaţii mixte, iar în regiunile vestice, spre seară se vor semnala ploi, informează Antena 3.
 
Vor fi condiţii de polei. Vântul se va intensifica treptat în sudul şi sud-estul teritoriului şi va sufla slab şi moderat în celelalte zone.
 
De sâmbătă, vor fi temperaturi de îngheţ ziua în cea mai mare parte a ţării, iar noaptea, gerul se va extinde.
 
Va ninge slab în cea mai mare parte a țării.
 
Duminică, 14 ianuarie, vremea se răcește și mai mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Informare transmisă de către Distribuție Oltenia, privind programul lucrărilor pentru prevenire și corectare avarii, în Pitești

Informare transmisă de către Distribuție Oltenia, privind programul lucrărilor pentru prevenire și corectare avarii, în Pitești Serviciul de furnizare și distribuire a energiei electrice nu este în subordinea municipalității, aceasta este o modalitate de a informa publicul piteștean asupra întreruperilor programate și anunțate de către CEZ/Distribuție Oltenia pentru prevenirea eventualelor defecțiuni sau neplăceri ce pot […]

Citește mai mult...

Noul Guvern – Încep audierile, în Parlament, ale miniştrilor propuşi în Executivul Luca Niculescu

Noul Guvern – Încep audierile, în Parlament, ale miniştrilor propuşi în Executivul Luca Niculescu Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament. Luni, audierile încep la ora 12:00, fiind programate până la ora 20:00, timp în care 13 miniştri îşi vor prezenta priorităţile în comisii […]

Citește mai mult...

Biserica parohiei Săpata a fost resfințită

Duminică, 18 octombrie 2026, a avut loc slujba de resfințire a bisericii Parohiei Săpata-Bănărești, din Protoieria Pitești, județul Argeș, după ample lucrări de consolidare, restaurare și înfrumusețare, desfășurate în perioada 2011–2026. Slujba de resfințire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. […]

Citește mai mult...