Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș a finalizat trei proiecte finanțate din fonduri europene și naționale la #Mioveni și #Ștefănești. Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, a vizitat astăzi, împreună cu Romi Mihaescu secretar general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor, și Sorina Honțaru, directorul DSP Argeș, cele trei obiective. […]
Fie ca sărbătoarea Crăciunului să va umple sufletul de bucurie, să va aducă pace și liniste în suflet, iar lumina lui minunată să va lumineze în continuare pașii în viață. CRĂCIUN FERICIT! Primarul comunei Albeștii de Argeș- Gabriel Popa
De sfintele Sărbători să deschidem uşa pentru oaspeţi dragi, şi inima pentru speranţă, bucurie şi lumină. Să fim mai buni şi să privim înainte cu încredere, ştiind că dacă avem credinţă, drumul din faţa noastră va fi presărat cu împliniri. Sorin Lupu, primar Priboieni
Primăria și Consiliul Local al comunei Dârmănești, transmite cetățenilor comunei un mesaj special cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului. “Fie ca marea sărbătoare a Naşterii Domnului să reînnoiască în fiecare dintre noi speranţa şi bucuria de a fi împreună cu cei dragi. Un Crăciun cu bucurie şi sănătate! Emilian Ciolan , primarul comunei Dârmănești
Fie ca marea sărbătoare a Naşterii Domnului să reînnoiască în fiecare dintre noi speranţa şi bucuria de a fi împreună cu cei dragi. Un Crăciun cu bucurie şi sănătate! La multi ani! Ion Gîrleanu, primarul comunei Bogați
Primăria și Consiliul Local al orașului Topoloveni, transmite cetățenilor un mesaj special cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului. “Fie ca marea sărbătoare a Naşterii Domnului să reînnoiască în fiecare dintre noi speranţa şi bucuria de a fi împreună cu cei dragi. Un Crăciun cu bucurie şi sănătate! La mulţi ani! Primarul orașului Topoloveni, Gheorghiță Boțîrcă
Societatea Apă Canal 2000 SA recomandă cetăţenilor care deţin imobile în municipiul Piteşti, care nu au branşamente de apă și/sau racorduri de canalizare şi sunt situate pe următoarele străzi: Velișoara – Grigorești, Tineretului – zona Școală Gimnazială „Mihai Eminescu‟, Zamfirești (drum lateral), Toma Ghenea (tronson care face legătura cu str. Argeșului), Bogdan Petriceicu Hașdeu, Aurel […]
Centrul de Recuperare Neuromotorie Mioveni, modernizat printr-un proiect PNRR. Primarul Aurel Costache: Mulțumesc tuturor celor implicați în realizarea acestui proiect Primarul orașului Mioveni, Aurel Costache, a anunțat finalizarea proiectului „Modernizarea și dotarea Centrului de Servicii de Recuperare Neuromotorie de Tip Ambulatoriu Mioveni”. Acest proiect, în valoare de 1.312.017 lei, a fost finanțat prin Ministerul Muncii […]
Spiritul sărbătorilor de iarnă a cuprins comuna Bălilești, unde miercuri, 18 decembrie, a avut loc cea de-a doua ediție a Târgului de Crăciun. Evenimentul, organizat de Primăria Bălilești și școlile din comună, s-a desfășurat în Căminul Cultural și a inclus activități diverse care au promovat tradițiile și valorile locale. Primăria a premiat olimpicii comunei și […]
Fonduri suplimentare pentru tronsonul Curtea de Argeș – Tigveni din Autostrada Pitești – Sibiu! PSD și Guvernul condus de premierul Marcel Ciolacu continuă să sprijine dezvoltarea infrastructurii în județul #Argeș, asigurând resursele necesare pentru finalizarea proiectelor rutiere majore. În urmă cu câteva zile, în prezența ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, și a ministrului Muncii și Solidarității […]