Dan Stroe, primarul comunei Bradu, urează tuturor cetățenilor care își sărbătoresc ziua numelui de Sfântul Apostol Andrei multă sănătate, fericire, tot binele din lume și să aveți parte numai de zile senine și însorite! La mulţi ani! Dan Stroe, primarul comunei Bradu
Cu ocazia sărbătoririi Sfântului Andrei, Primăria și Consiliul Local al comunei Oarja, urează tuturor localnicilor ce poartă acest nume cele mai sincere gânduri de bine, multă sănătate și numai realizări. La mulți ani! Costel Bîlea, primarul comunei Oarja
Evenimentul aniversar dedicat celebrării a 20 de ani de existență a ansamblului „Plai de Dor” va fi desfășurat la Sala Sporturilor Mioveni, pentru a permite participarea unui public cât mai numeros. Această ediție specială marchează două decenii de tradiție, pasiune, dăruire și continuitate culturală, timp în care ansamblul „Plai de Dor” a devenit un ambasador […]
La Sibiu, deputatul PSD de Argeș, Simona Bucura-Oprescu, a participat la unul dintre primele evenimente din cadrul Campaniei Naționale de Combatere a Violenței, inițiată de OFSD. ” Energie bună, empatie și solidaritate sinceră! Asta am simțit aseară la #Sibiu la evenimentul organizat de colegele și colegii noștri din #PSD unde am vorbit deschis despre abuzuri, […]
La Mioveni, iluminatul festiv se aprinde pe 5 decembrie, în Ajun de Moș Nicolae! Locuitorii orașului sunt invitați să participe vineri, 5 decembrie 2025, la ora 17:30, la aprinderea iluminatului festiv de sărbători. Acest moment marchează începutul unei perioade în care orașul se îmbracă în lumină, iar atmosfera specifică lunii decembrie readuce bucuria și magia […]
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) anunţă că a iniţiat procedurile de executare silitǎ ca urmare a deciziei definitive pronunţate de instanţă în dosarul penal în care Marian Vanghelie a fost acuzat că a primit o mită de 30 de milioane de euro. Acţiunea ANAF vizează recuperarea sumei totale de peste 13,7 milioane lei, la […]
Marți, 02.12.2025, în intervalul orar 9 – 15, va fi sistată alimentarea cu apă potabilă pe străzile Câmpului și Aleea Liniștii. Oprirea este necesară pentru execuția lucrărilor de cuplare a conductelor de alimentare cu apă nou executate DN 110 mm pe str. străzile Câmpului și Aleea Liniștii la rețeaua de distribuție existentă, în cadrul CL7 […]
Elevii Școlii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu” din Pitești vor putea folosi noua sală de sport, de la începutul săptămânii viitoare. „De marți, 2 decembrie, elevii Școlii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu” din Pitești vor putea folosi noua sală de sport, a cărei recepție a fost finalizată. Spațiul are 388 mp și include terenul de sport, vestiarele, grupurile sanitare […]
Ministrul Apărării Ionuţ Moşteanu şi-a anunţat vineri demisia din funcţie, pe fondul scandalului provocat de informaţiile contradictorii din CV-ul său. Moșteanu precizează că a discutat în prealabil cu președintele României, premierul și conducerea USR, cărora le mulțumește pentru susținere. El afirmă că plecarea sa din fruntea Ministerului Apărării reprezintă un act de responsabilitate, necesar pentru […]
Primăria Municipiului Pitești lansează concursul online de pictură pentru copii „Magia Târgului de Crăciun Pitești, în desenele copiilor”, organizat în cadrul Târgului de Crăciun Pitești 2025. Competiția se adresează copiilor cu vârste între 5 și 15 ani, cu domiciliul în municipiul Pitești sau elevi ai unităților de învățământ din municipiul Pitești. Modalitatea de înscriere: părinții […]