Autor: admin

vant 1

Vântul a distrus patru maşini la Câmpulung Muscel

Vântul, care a suflat cu  aproape cu 80 de kilometri la oră, a smuls acoperişul unui bloc din Câmpulung Muscel şi l-a trântit peste mai multe autoturisme. „Colegii mei s-au deplasat la locul solicitării. Au îndepărtat elementele de acoperiş căzute peste autoturisme şi au consolidat acoperişul. Nu au existat victime, ci doar pagube materiale„, a […]

Citește mai mult...

Să readucem zâmbetul în viaţa a 9 copii

Se numeşte Bogdan Simoiu şi e de meserie –OM. Consideră că singurul lucru cu care rămâi şi dincolo de viaţă sunt dăruirea şi solidaritatea şi nu greşește deloc. Anul acesta viaţa i-a adus în faţă o familie cu 9 copii pentru care Crăciunul ar putea să fie, în sfârşit, o sărbătoare a bucuriei, aşa cum […]

Citește mai mult...

Autorităţile nu cunosc toate incindentele care s-au întâmplat în ziua votului

Conform datelor prezentate de precetul de Argeş, Cristian Soare, atât campania electorală cât şi alegerile au fost de departe cele mai liniştite de până acum . Au fost făcute doar 12 sesizări cu privire la încălcarea legislaţiei privind campania electorală  iar 11 au fost confirmate . 8 dintre ele au vizat afişajul necorespunzător dar doar […]

Citește mai mult...

În Argeş s-a dormit pe sacii cu voturi din cauza deciziilor luate de BEC

Prefectul de Argeş, Cristian Soare a declarat că instituţia pe care o conduce  a făcut tot ce se putea  pentru ca preşedinţii şi vicepreşedinţii secţiilor de votare să aştepte intrarea la BEJ la Casa Sindicatelor, în condiţii civilizate. Cu toate acestea, după încheierea procesului electoral, preşedinţii secţiilor de votare au aşteptat ore în şir cu […]

Citește mai mult...

Lider de dreapta: “Prevăd că Iohannis nu-și va termina mandatul”

Președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu, explică cum și de ce demersurile sale de a coaliza partidele de dreapta înaintea alegerilor parlamentare au eșuat. Pavelescu îi atacă pe liberali, dar și pe liderul partenerilor de la Alianța Noastră România, cu care a avut un protocol de colaborare. În plus, Pavelescu crede că președintele Iohannis va fi înlăturat, […]

Citește mai mult...

DOLIU ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL DIN MIOVENI

Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, îi aduce un ultim omagiu celui ce a fost profesorul Paul Mustaţă. „Am aflat cu mare durere de plecarea dintre noi a profesorului Paul Mustaţă, un gospodar desăvârşit pentru instituţia în care a lucrat şi pe care cu onoare a condus-o. Profesorul Paul Mustaţă va rămâne mai departe alături de noi […]

Citește mai mult...

Primar din Argeș a rămas fără mandat!

Primarul Cătălin Manta, din comuna argeșeană Albeștii de Muscel, a rămas fără mandat după ce prefectul Cristian Soare a dat un ordin în acest sens. Primarul a încălcat regimul juridic al conflictului de interese, conform unui raport al ANI întocmit în 2012. Deși a atacat în instanță raportul, Manta a pierdut procesul la Curtea de […]

Citește mai mult...

Bilanț de campanie în Argeș: 11 incidente electorale

Prefectul Argeșului, Cristian Soare, spune că în județ campania electorală s-a desfășurat fără probleme majore, fiind semnalate 12 sesizări privind incidente electorale, dintre care doar 11 s-au confirmat. Dintre acestea, 7 au vizat afișajul necorespunzător, fiind aplicate amenzi sau avertismente. Patru sesizări au vizat desfășurarea campaniei electorale de către partide și au fost înaintate Autorității […]

Citește mai mult...

ÎN MIOVENI SE CIRCULĂ ÎN CONDIŢII DE IARNĂ

În oraşul Mioveni se circulă în condiţii de iarnă. Până la această oră, nu au apărut blocaje şi nu s-au înregistrat evenimente rutiere cauzate de condiţiile meteorologice nefavorabile. Utilajele de deszăpezit au intervenit pentru a degaja carosabilul, încă de la 4 dimineaţă.  Procedura de deszăpezire este asigurată de către S.C. Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, […]

Citește mai mult...

Președintele CJ Argeș primește noi colegi: „Sunt melancolic”

Prin promovarea în Parlament a consilierilor județeni Nicolae Velcea și Nicolae Georgescu, doi social-democrați le vor lua locul în CJ Argeș. Președintele Consiliului Județean, Dan Manu, spune că este ușor melancolic din această cauză: „Mulțumesc argeșenilor și muscelenilor pentru că au înțeles ce vrem noi. Sunt ușor melancolic pentru că din CJ vor pleca doi […]

Citește mai mult...