
Cristian Gentea: Lucrările contractate de Primăria Pitești sunt monitorizate permanent în teren
Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, anunță că lucrările contractate de administrația locală sunt verificate constant, atât din punct de vedere al stadiului de execuție, cât și al respectării termenelor și al calității intervențiilor.
„Verificăm permanent în teren lucrările contractate de primărie. Monitorizăm stadiul execuției, respectarea termenelor și calitatea intervențiilor”, a declarat edilul.
Acesta a oferit ca exemple lucrările de regularizare a văii Tancodrom, care vor capta apele pluviale din zona Calea Drăgășani și Calea Câmpului. Potrivit primarului, acestea se desfășoară în termenul stabilit.
Totodată, lucrările la noua Piață Traian avansează conform graficului asumat, fără întârzieri, fiind atent supravegheate de echipele Primăriei.



