Deputații argeșeni despre scandalul din Parlament: „Chiar a fost circ!”

Deputații social-democrați argeșeni, Nicolae Georgescu și Nicolae Velcea, au povestit cum s-au „desfășurat ostilitățile” miercuri în Camera Deputaților, la dezbaterea Legilor Justiției. Nicolae Georgescu spune că au existat provocări din partea unor colegi de la USR, dar el, personal, le-a făcut față fără probleme. „Chiar a fost un mic circ acolo! Trebuie să ne păstrăm coloana vertebrală și să nu răspundem provocărilor. Provocările au fost un pic profesioniste, foarte bine dozate cantitativ și în timp. Să ții telefonul să filmezi un om, câteva ore… Eu puneam la clasă elevii să arate la hartă cu indicatorul și după câteva minute le obosea mâna. E un lucru bun însă că lucrările au continuat, chiar și în condițiile acelea. Și noi am fost supuși unor presiuni. Eu i-am invitat chiar să ia loc cu mine în bancă, dacă vor să filmeze”, a declarat Georgescu. Colegul său, Nicolae Velcea, consideră că cei de la USR au fost puși pe scandal de la început. „De când au început lucrările plenului de miercuri, colegii au fost rău intenționați, au început să ne provoace. Unii mai ripostau, nu vreau să scuz pe nimeni, dar erau de la 8 dimineață în Parlament, se cumulează oboseala și starea de sâcâială”, a declarat Velcea. Din ședința de miercuri, care s-a terminat la 11 noaptea, s-a remarcat dialogul „colorat” între social-democratul Șerban Nicolae și deputatul USR, Cosette Chichirău, care îl filma ostentativ , dar și așa-zisul protest al parlamentarilor USR, care au folosit chiar și o portavoce de la tribuna Camerei.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...