PSD anulează mitingurile anunțate pentru sfârșitul acestei săptămâni

Moartea regelui Mihai aduce un pic de liniște în viața românilor afectați prea mult, în ultima vreme, de proteste mai mult sau puțin constructive pentru națiunea română.

Din respect pentru fostul suveran al României, PSD a anunțat că anulează toate protestele pe care le programase la sfârșitul acestei săptămâni ca replică la cele organizate sub sloganul #rezist și pe care nu le-a revendicat nimeni cu excepția unor organizații nonguvernamentale, deși toată lumea știe că protestele nu sunt manifestări spontane, ci unele bine orchestrate de anumite forțe.

„În aceste momente triste pentru toată națiunea, este mai important să ne gândim la ceea ce ne unește, la dezideratele la care aspiră toți românii, de aici din țară și de pretutindeni. Prin urmare, PSD anunță oficial că nu va mai organiza mitingurile care erau programate pentru finalul acestei săptămâni. În aceste zile, cel mai important este să cinstim onoarea Majestății Sale, drept pentru care PSD își va suspenda toate acțiunile politice prevăzute pentru această perioadă și să arătam respectul cuvenit”, se precizează în comunicatul PSD.

Moartea regelui Mihai a determinat și ong-urile să suspende acțiunile de protest în stradă pe perioada doliului national.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...