Robert Tudorache, ales președintele Cartei Energiei în Turkmenistan

Ministrul secretar de stat în Ministerul Energiei, argeșeanul Robert Tudorache, a fost numit președinte al Conferinței Cartei Energiei, aflată la cea de-a 28-a ediție. Acesta va deține respectiva funcție începând cu 2018. Evenimentul, în cadrul căruia s-a produs numirea, a fost organizat de Ministerul Afacerilor Externe din Turkmenistan și de Secretariatul Cartei Energiei și a avut loc în perioada 28-29 noiembrie, la Ashgabat. România este primul stat membru al Uniunii Europene care preia preşedinţia Cartei Energiei. Procesul Cartei Energiei a început în anii 1990 ca o inițiativă politică lansată în Europa, sub forma unei platforme de cooperare în domeniul energetic, acceptată atât de statele din Eurasia, cât și de statele dezvoltate. În 1991 s-a semnat la Haga Carta Europeană a Energiei, iar în 1994, la Lisabona, s-au semnat Tratatul Cartei Energiei și Protocolul Cartei Energiei aferent eficienței energetice și aspectelor de mediu. Cele două documente au fost ratificate de România în 1997. Prevederile Tratatului ating domenii precum tranzitul energiei și al resurselor energetice, protejarea investițiilor, comerțul din domeniul energiei, mecanisme pentru situații de criză, eficiență energetică.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Premieră la Filarmonica Pitești: Orchestra de Tineret, Secțiunea de Coarde, urcă pe scenă

Premieră la Filarmonica Pitești: Orchestra de Tineret, Secțiunea de Coarde, urcă pe scenă Managerul Filarmonicii Pitești, Gabriel Niță, anunță o nouă premieră pentru instituția de cultură. Pe 10 septembrie, Orchestra de Tineret Pitești, prin Secțiunea de Coarde, va susține un concert simfonic în fața publicului. Pentru tinerii muzicieni, evenimentul reprezintă mai mult decât un simplu […]

Citește mai mult...

Autoturism ajuns în glisieră, în Valea Mare Pravăț. O femeie a avut nevoie de ajutorul paramedicilor

Autoturism ajuns în glisieră, în Valea Mare Pravăț. O femeie a avut nevoie de ajutorul paramedicilor Un accident rutier s-a produs miercuri dimineață, 2 septembrie, în comuna Valea Mare Pravăț, unde un autoturism a lovit o glisieră. Pentru gestionarea situației au intervenit două echipaje de pompieri, care au acționat cu o autospecială de stingere și […]

Citește mai mult...

Se oprește apa în municipiul Piteşti, zona Nord, în data de 3 septembrie 2026

Se oprește apa în municipiul Piteşti, zona Nord, în data de 3 septembrie 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, zona Nord, în ziua de joi 03.09.2026, între orele 7 – 19, fiind afectaţi utilizatorii din: B-dul Nicolae Bălcescu – de la intersecția cu str. Negru Vodă până […]

Citește mai mult...