Ministerul Finanţelor a publicat în transparenţă decizională proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind prima rectificare a bugetului de stat pe anul 2026.

Ministerul Finanţelor a publicat în transparenţă decizională proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind prima rectificare a bugetului de stat pe anul 2026. Rectificarea acoperă obligaţiile certe şi urgente ale acestui final de an – medicamente şi servicii medicale, pensii, drepturi salariale, asistenţă socială, dobânzi, plăţi restante – şi le finanţează din economiile identificate în execuţie, în limita anvelopei de cheltuieli şi a ţintei de deficit. Ministerul Finanţelor avertizează că nu sunt angajate cheltuieli noi fără sursă de finanţare.

Ministerul Finanţelor anunţă, joi, că a supus dezbaterii publice proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind prima rectificare a bugetului de stat pe anul 2026.

”Proiectul asigură fondurile necesare pentru serviciile medicale şi medicamente, pentru drepturile salariale şi pentru cheltuielile sociale, prin redistribuirea resurselor în funcţie de execuţia bugetară pe primele nouă luni şi de necesarul estimat până la sfârşitul anului. Rectificarea este construită cu menţinerea ţintei de deficit cash de 6,2% din PIB”, se arată într-un co,municat de presă de joi transmis de Ministerul Finanţelor.

Reprezentanţii instituţiei precizează că alocările suplimentare sunt corelate cu reducerea sumelor estimate că nu vor fi utilizate în acest an şi cu actualizarea prognozei de venituri pe baza încasărilor efective.

”Proiectul are la bază concluziile Raportului privind situaţia economică şi bugetară pe primul semestru şi execuţia bugetului general consolidat pe primele nouă luni ale anului 2026, încheiată cu un deficit de 3,81% din PIB, faţă de 5,31% din PIB în aceeaşi perioadă a anului 2025”, se mai arată în document.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Cele mai bune soluții se nasc din căutarea numitorului comun și nu din confruntare sau ideologii oarbe!

Senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu a participat la întâlnirea dintre reprezentanții administrației publice și ai mediului de afaceri din județul Argeș și Natalia Intotero, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor. “Sunt multe probleme fierbinți care stau la intersecția dintre dezvoltare și mediu și pentru care găsirea punctului de echilibru a devenit urgență majoră. Astfel, pe […]

Citește mai mult...

Filarmonica Pitești, parte dintr-un eveniment dedicat excelenței muzicale!

Filarmonica Pitești, parte dintr-un eveniment dedicat excelenței muzicale! În 30–31 octombrie, județul Argeș găzduiește cea de-a XI-a ediție a Festivalului-Concurs Național „Premiile Muzicale Dinu Lipatti”, dedicat tinerelor talente și memoriei marelui pianist român. Pe 30 octombrie, Filarmonica Pitești găzduiește probele de concurs. Anul acesta, omagiul adus lui Dinu Lipatti a depășit granițele țării, evenimente dedicate […]

Citește mai mult...

Zi plină de baschet și surprize la Pitești Arena. Mâine este despre FC Argeș Basketball!

Zi plină de baschet și surprize la Pitești Arena. Mâine este despre FC Argeș Basketball! Sâmbătă, în seara de Halloween, echipa de baschet a orașului nostru joacă un meci cu o miză uriașă în Liga Națională BCR. Alb-violeții înfruntă liderul la zi al clasamentului, CSO Voluntari, într-o partidă care va începe la ora 18:00, la […]

Citește mai mult...