
Consiliul Județean Argeș are un nou consilier județean. Constantin Ivan (PSD) a depus astăzi jurământul de învestire, în cadrul ședinței ordinare a instituției.
Inginer de profesie, acesta are un parcurs profesional care include funcții importante în sectorul energetic și în administrația publică. Constantin Ivan a fost director al Hidroelectrica, secretar de stat în Ministerul Economiei și consilier local al municipiului Câmpulung.
Odată cu depunerea jurământului, acesta își preia mandatul de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Argeș.



