
Administrația locală din Bogați continuă reabilitarea drumurilor, în așteptarea finanțării proiectelor de asfaltare depuse. Primarul Ion Gîrleanu a anunțat că au fost deja așternute 300 de tone de material, iar pentru continuarea intervențiilor au fost achiziționate încă 1.000 de tone de la Ministerul Transporturilor.
Lucrările vor continua în Valea Morii, apoi în Ciorchinești, după care se va interveni și pe celelalte străzi unde sunt necesare reparații.
„Vom finaliza Valea Morii, apoi vom merge la Ciorchinești, după care vom interveni pe fiecare străduță, acolo unde este necesar, pentru a asigura condiții corespunzătoare de deplasare”, a transmis primarul Ion Gîrleanu.
Potrivit edilului, aceste intervenții urmăresc îmbunătățirea condițiilor de circulație până la obținerea finanțării pentru asfaltare.



