Inspectoratul Școlar despre atacul de la ”Armand Călinescu”: ”Victimele sunt în afara oricărui pericol”

Momente de panică, joi dimineață, la Colegiul Tehnic „Armand Călinescu” din Pitești, unde un elev de clasa a IX-a ar fi intrat în incinta unității de învățământ cu o macetă și un obiect de tip rozătoare, rănind doi colegi.

Incidentul s-a produs în pauza dintre orele de curs, în intervalul 8:50–9:00. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Argeș, cadrele didactice au fost informate de doi elevi de clasa a XI-a, care au anunțat imediat și poliția.

Cei doi elevi răniți, ambii din clasa a IX-a, au fost preluați de echipajele SMURD și se află sub supraveghere medicală. Potrivit informațiilor comunicate de ISJ Argeș, victimele sunt în afara oricărui pericol.

Elevul implicat în atac se află în custodia autorităților, care investighează circumstanțele în care s-a produs incidentul.

Inspectoratul Școlar Județean Argeș a trimis un inspector la liceu și a informat Ministerul Educației și Cercetării și Instituția Prefectului Județului Argeș.

Reprezentanții ISJ Argeș au transmis că situația va fi monitorizată cu maximă responsabilitate, în colaborare cu instituțiile competente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Târguri de toamnă la școlile, grădinițele și creșa din Bradu

Copiii, cadrele didactice și părinții din Bradu au pregătit miercuri, 21 octombrie 2026, târguri de toamnă cu produse tradiționale, fructe, legume și decorațiuni specifice anotimpului. Evenimentele au avut loc la Școala Primară „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Creșa Bradu și grădinițele „Scufița Roșie” din Bradu și Geamăna. La activități a participat și primarul comunei, […]

Citește mai mult...

CINCI TINERI DIN ARGEȘ, ARGINT MONDIAL PENTRU ROMÂNIA!

Elevii Colegiului Național „Ion C. Brătianu” din Pitești au obținut o distincție de top la FIRST Global Challenge 2026. Au plecat din Pitești, au concurat cu echipe din peste 190 de țări și s-au întors cu medalia de argint! Povestea celor cinci elevi de la Colegiul Național „Ion C. Brătianu” demonstrează că talentul, creativitatea și […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea a vizitat fabrica Caroli Foods Group din Pitești

Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a vizitat fabrica Caroli Foods Group din Pitești, la invitația reprezentanților companiei. Cu această ocazie, edilul a aflat mai multe despre activitatea fabricii și despre procesele de producție. Un aspect prezentat în cadrul vizitei a fost utilizarea energiei solare, asigurată prin intermediul propriului parc fotovoltaic al companiei. Cristian Gentea a […]

Citește mai mult...