Cristian Gentea, nemulțumit de lucrările de pe strada Schitului. Podul peste Râul Doamnei ar putea fi gata într-o lună

Cristian Gentea, nemulțumit de lucrările de pe strada Schitului. Podul peste Râul Doamnei ar putea fi gata într-o lună

Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a verificat astăzi stadiul lucrărilor de refacere a infrastructurii stradale pe două șantiere din oraș. Dacă pe strada Schitului lucrările s-au încheiat, edilul s-a declarat nemulțumit de modul în care au fost executate și a anunțat că drumul va fi asfaltat în perioada următoare.

„Strada nu rămâne așa – o vom asfalta în viitorul apropiat!”, a transmis Cristian Gentea, precizând că nu este mulțumit de rezultatul intervenției constructorului.

În schimb, primarul a apreciat modul în care se desfășoară lucrările la podul de peste Râul Doamnei. Aici, a fost turnat stratul de protecție, iar următoarea etapă este asfaltarea în două straturi.

Potrivit estimării prezentate de edil, lucrările la pod ar urma să fie finalizate în aproximativ o lună.

Verificările din teren au vizat atât calitatea lucrărilor executate, cât și stadiul investițiilor aflate în desfășurare. În cazul străzii Schitului, municipalitatea anunță că va interveni pentru ca infrastructura să ajungă la standardele dorite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

A fost predat amplasamentul pentru modernizarea a încă două străzi din Pitești

Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești, anunță că a fost predat amplasamentele de lucru pentru modernizarea a încă două străzi din Pitești: Intrarea Lămâiței și strada Măceșului! Investițiile, în valoare totală de peste 1,5 milioane de lei, vizează modernizarea a 457 de metri de stradă, realizarea rețelelor de canalizare pluvială, amenajarea trotuarelor și a acceselor către […]

Citește mai mult...
Catuse

Femeie reținută de polițiștii Secției Rurale Bascov, după ce a agresat doi elevi, în incinta unei unități de învățământ

Femeie reținută de polițiștii Secției Rurale Bascov, după ce a agresat doi elevi, în incinta unei unități de învățământ La data de 19 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte […]

Citește mai mult...

Județul Argeș și Municipalitatea Jelgava, unul dintre cele mai longevive parteneriate internaționale al județului!

Județul Argeș și Municipalitatea Jelgava, unul dintre cele mai longevive parteneriate internaționale al județului! Parteneriatul dintre Județul Argeș și Municipalitatea Jelgava din Letonia se apropie de un moment aniversar important. În anul 2027, cele două comunități vor celebra 20 de ani de colaborare. Relația de prietenie și cooperare a fost reconfirmată cu prilejul unei vizite […]

Citește mai mult...