Trofeu și premiul I pentru cursantele Centrului „Doina Argeșului” la Festivalul „Flori de cântec oltenesc”

Două cursante ale Centrului „Doina Argeșului” au fost premiate la cea de-a V-a ediție a Festivalului Național de Muzică Populară „Flori de cântec oltenesc”, desfășurată în weekend la Craiova.
Niță Maria Teodora, cursantă la specializarea canto muzică populară, coordonată de Mihaela Chirițescu Jugaru, a câștigat trofeul festivalului.
Premiul I i-a revenit lui Miriam Ionescu, care urmează aceeași specializare în cadrul Programului Educațional „Școala Populară de Arte și Meserii”, sub îndrumarea Cristinei Voicu.
Rezultatele obținute răsplătesc talentul și pregătirea celor două tinere interprete, precum și munca profesoarelor care le îndrumă parcursul artistic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

TRADIȚIA „FOCULUI LUI SUMEDRU” CONTINUĂ ÎN ORAȘUL MIOVENI

TRADIȚIA „FOCULUI LUI SUMEDRU” CONTINUĂ ÎN ORAȘUL MIOVENI Duminică, 25 octombrie 2026, de la ora 18:00, focurile de Sumedru vor fi aprinse simultan în mai multe zone ale orașului Mioveni. Păstrat din generație în generație, obiceiul marchează simbolic trecerea de la toamnă la iarnă și este legat de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de […]

Citește mai mult...

Cutremur de 4,8 grade în Vrancea, resimțit în mai multe zone ale țării

Cutremur de 4,8 grade în Vrancea, resimțit în mai multe zone ale țării Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie 2026, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău. Seismul a fost resimțit inclusiv în București, potrivit informațiilor transmise de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP). Mișcarea seismică […]

Citește mai mult...

Lucrări programate de mentenanță la rețeaua electrică din orașul Mioveni

Distribuție Oltenia anunță executarea unor lucrări programate de mentenanță la rețeaua electrică din orașul Mioveni, în zilele de miercuri, 21 octombrie, și joi, 22 octombrie 2026, în intervalul orar 09:00 – 17:00. Scopul intervențiilor este creșterea siguranței și continuității alimentării cu energie electrică, precum și îmbunătățirea calității energiei distribuite. Miercuri, 21 octombrie 2026, alimentarea cu […]

Citește mai mult...