
Iubitorii muzicii folk sunt invitați sâmbătă, 24 octombrie 2026, de la ora 18:00, în sala de concerte a Filarmonicii Pitești, la cea de-a X-a ediție a Festivalului Național de Muzică Folk TRIVALE FEST!
O seară dedicată muzicii folk, cu concurs de interpretare, noi talente și recitaluri extraordinare susținute de artiști consacrați:
MIRCEA BANICIU & BAND
DUCU BERTZI & FRIENDS
TVA – TRUPA CU VALOARE ADĂUGATĂ
Evenimentul va fi prezentat de cantautorul și redactorul muzical Cristi Dumitrașcu.
Ajuns la ediția aniversară cu numărul 10, TRIVALE FEST își propune să promoveze muzica folk și să descopere și să susțină noi talente ale acestui gen muzical.
Înscrieri la concurs
Persoanele care aspiră la premiile festivalului se pot înscrie la preselecție până la 16 octombrie 2026.
La concurs se pot înscrie persoane cu vârsta de peste 14 ani, individual sau în grupuri, pe o singură secțiune.
Pentru preselecție, concurenții vor transmite:
▪️ fișa de înscriere;
▪️ înregistrarea a două piese de muzică folk, cu durata de maximum 4 minute/piesă, creație proprie și/sau piese din repertoriul soliștilor consacrați.
Materialele pot fi transmise la:
Centrul Cultural Pitești – Casa Cărții, Calea Craiovei nr. 2, bl. G1, Pitești, județul Argeș, cod 110013
cultcentre@yahoo.com
0248/219976
Persoană de contact: Andrei Bulf, director artistic – 0787/870779
Preselecția se va desfășura online, pe baza materialului audio transmis de concurenți. După evaluare, aceștia vor fi anunțați telefonic și prin e-mail dacă au fost admiși.
Concursul și jurizarea
Concurenții admiși – grupuri sau soliști – vor prezenta în concurs o piesă aleasă dintre cele două transmise pentru preselecție.
Ordinea intrării în concurs va fi stabilită prin tragere la sorți.
Jurizarea va fi realizată de specialiști în domeniul muzical:
▪️ conf. univ. dr. Gheorghiță Stroe – director al Departamentului de Pedagogie Muzicală al Facultății de Teologie, Istorie și Arte din cadrul Centrului Universitar Pitești – președinte;
▪️ asist. univ. dr. Camelia Clavac – profesor de canto în cadrul Facultății de Teologie, Istorie și Arte, Departamentul Pedagogie Muzicală – Centrul Universitar Pitești;
▪️ Andrei Bulf – directorul artistic al Festivalului Național de Muzică Folk TRIVALE FEST.
Premiile TRIVALE FEST 2026
Trofeul Festivalului – 3.000 de lei
Premiul I – 2.500 de lei
Premiul al II-lea – 2.000 de lei
Premiul al III-lea – 1.500 de lei
Regulamentul și fișa de înscriere sunt disponibile pe pagina oficială de Facebook a Centrului Cultural Pitești:
https://www.facebook.com/centrulculturalpitesti
și pe site-ul oficial: www.centrul-cultural-pitesti.ro
Biletele, în valoare de 50 de lei, pot fi achiziționate:
de la Centrul Cultural Pitești – Casa Cărții, Calea Craiovei nr. 2, bl. G1:
– luni–joi: 09:00–16:00
– vineri: 09:00–13:30
sau online, pe platforma www.bilete.ro.



