
Cristian Gentea: Piața Traian este din nou deschisă și vă așteaptă!
Piața Traian din Pitești este din nou deschisă pentru comercianți și cumpărători. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, care precizează că vânzătorii s-au întors în noile spații.
Comercianții își desfășoară acum activitatea în două clădiri moderne, dotate cu climatizare, iluminat LED, panouri fotovoltaice și spații pentru depozitare.
Potrivit primarului, noile condiții sunt mai bune atât pentru comercianți, cât și pentru piteștenii care vin să facă cumpărături.
„Comercianții s-au întors în Piața Traian! De astăzi, îi găsiți în noile spații de vânzare, în două clădiri moderne, cu climatizare, iluminat LED, panouri fotovoltaice și spații pentru depozitare.
Condiții mult mai bune pentru comercianți, dar și o experiență mai plăcută pentru cei care vin la cumpărături.
Piața Traian este din nou deschisă și vă așteaptă!”, a transmis Cristian Gentea, anunțând redeschiderea pieței.
Piața Traian îi așteaptă din nou pe cumpărători în noile spații.



