Cinstitul Brâu al Maicii Domnului va ajunge la Pitești, în perioada 5–6 octombrie

Credincioșii din Argeș vor avea ocazia să se închine la Cinstitul Brâu al Maicii Domnului, care va fi adus la Biserica „Sfântul Pantelimon” din Pitești, în perioada 5–6 octombrie 2026.
Evenimentul are loc cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.
Sfântul odor va poposi timp de două zile la lăcașul de cult aflat în curtea Spitalul Județean de Urgență Argeș, oferind credincioșilor posibilitatea de a veni la rugăciune și închinare.
Prezența Cinstitului Brâu al Maicii Domnului la Pitești reprezintă un moment religios important pentru credincioșii din municipiu și din întreg județul Argeș, fiind așteptat un număr mare de persoane pe parcursul celor două zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Start de an universitar la Centrul Universitar Pitești

Noul an universitar 2026–2027 a fost deschis, luni, la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București – Centrul Universitar Pitești, în prezența studenților, cadrelor didactice, familiilor acestora și a reprezentanților administrației județene și locale. La festivitate au participat, printre alții, președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, Ioana Făcăleață, fost […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

AcordeonFest Argeș revine la Pitești. Florin Pană Band și artiști internaționali, pe scena ediției a II-a

AcordeonFest Argeș revine la Pitești. Florin Pană Band și artiști internaționali, pe scena ediției a II-a Centrul „Doina Argeșului” anunță cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Acordeon „AcordeonFest Argeș”, eveniment dedicat muzicii de acordeon și artiștilor care duc acest instrument la nivel de virtuozitate. Festivalul va avea loc pe 15 noiembrie 2026, de […]

Citește mai mult...