Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul american. Grindeanu numeşte întreaga situaţie ”tentativa de manipulare legată de o aşa-zisă conspiraţie împreună cu americanii pentru a-l îndepărta pe incompetentul Bolojan” şi reafirmă decizia PSD de a nu vota învestirea Guvernului Siegfried Mureşan. ”Dacă USR şi acoliţii lor chiar sunt serioşi în demersul lor, pot cere clarificări de la partea americană chiar prin ministrul lor din nefericire la Externe, Oana Ţoiu”, mai transmite liderul PSD.

„Tentativa de manipulare legată de o aşa-zisă conspiraţie împreună cu americanii pentru a-l îndepărta pe incompetentul Bolojan este din categoria conspiraţiilor cu pământul plat. Atât mai poate propaganda de dreapta! Să stârnească hohote de râs. Lucrurile sunt însă mult mai simple: pe Bolojan nu l-au dat jos nici americanii, nici ruşii, nici illuminati şi nici vreun alt ordin secret, ci l-au demis peste 88% dintre români pentru că a guvernat foarte prost şi a dus România în gard!”, a scris Grindeanu duminică pe Facebook.
El lansează acuzaţii la adresa celor pe care îi numeşte „adevăraţii trădători de ţară” care îl acuză de „blat cu americanii”.
Conform lui Grindeanu, aceştia sunt: „Unii care au împrumutat cu dobândă – pe 40 de ani – miliarde prin programul SAFE, totul pentru a da contracte de 8 miliarde de euro unei singure companii străine, în defavoarea industriei naţionale”; unii care au cerut suspendarea fondurilor europene pentru România de supărare că favoritul lor – un condamnat definitiv, urmează să îşi piardă postul; unii care au pus cu mâna lor în PNRR închiderea capacităţilor energetice ale României, când toată Europa a revenit la cărbune”.
„⁠Unii care au militat constant pentru blocarea finalizării hidrocentralelor care ar produce energie mai ieftină şi, culmea, regenerabilă pentru români. ⁠Unii care au votat la Bruxelles împotriva fermierilor români şi care au cerut condiţionarea fondurilor pentru agricultura românească”, adaugă liderul social-democrat.
Sorin Grindeanu se declară „pro-român” şi explică faptul că, tocmai din acest motiv susţine Parteneriatul Strategic cu SUA, cel mai important aliat al nostru în NATO.
„La fel cum cred în apartenenţa noastră la Uniunea Europeană. Aceste două planuri nu trebuie separate niciodată. În schimb, toată această gaşcă de semidocţi şi incompetenţi, din Guvernul demis Bolojan, a subminat constant relaţia cu SUA, dovada supremă fiind bâlbâiala ridicolă cu reactoarele de la Doiceşti. Uită toţi, nu şi diplomaţia americană, că personaje precum doamna Oana Gheorghiu au înjurat efectiv Administraţia de la Washington, fără să se gândească la consecinţe. La fel a făcut şi prim-ministrul desemnat: Siegfried Vasile Mureşan”, subliniază liderul PSD.
El acuză că ceea ce nu au învăţat aceşti politicieni „amatori care vor să se califice la locul de muncă „este că relaţia României cu SUA trebuie să evolueze constant prin investiţii cât mai multe aici, în România, şi pentru asta este nevoie de un guvern profesionist şi cu viziune, construit în jurul PSD.
„Dacă USR şi acoliţii lor chiar sunt serioşi în demersul lor, pot cere clarificări de la partea americană chiar prin ministrul lor din nefericire la Externe, Oana Ţoiu. Poate află că o relaţie strategică nu este o ceartă între precupeţe şi nici un „milkshake”. Şi acest lucru, în cazul fericit, în care cineva le va şi răspunde la capătul firului! Această nouă tentativă de manipulare din ultimele 48 de ore ne convinge cu atât mai mult că nu putem susţine un Guvern clădit pe minciuni şi incompetenţă!”, mai spune Grindeanu.
„Cam atât despre trădare naţională. În rest, rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Siegfried Vasile Mureşan! PSD votează un guvern pro-român!”, conchide Grindeanu.
„În martie, la o cină organizată la Atena la care au participat oficiali greci şi americani, Kimberly Guilfoyle a intrat într-o dispută cu ministrul energiei din Grecia, Stavros Papastavrou, în faţa celorlalţi invitaţi. Referindu-se la prăbuşirea iminentă a guvernului român, Guilfoyle le-a spus celor prezenţi: „Putem face asta oricărei ţări dorim. Putem face asta şi aici”, potrivit unei persoane care a participat la cină şi altor persoane cărora li s-a povestit despre acest incident. Discuţia s-a înfierbântat, Papastavrou replicând că SUA nu pot înlocui guvernul Greciei, care a fost ales de popor. Avocatul lui Guilfoyle a contestat descrierea acestui schimb de replici, a scris Wall Street Journal.
După apariţia articolului, informaţiile au fost corelate cu imagini publicate în luna aprilie despre o întâlnire care ar fi avut loc în luna martie şi la care au participat preşedintele PSD Sorin Grindeanu şi ministrul de atunci al Energiei, Bogdan Ivan, alături de ambasadoare.
Referitor la aceste imagini, Grindeanu a declarat sâmbătă pentru Cotidianul că „discuţiile cu ambasadoarea SUA în Grecia au vizat aspecte care ţin de coridorul vertical de gaze, o rută energetică strategică în care România poate avea un rol de tranzit important” şi că a văzut că acest lucru se regăseşte şi în programul de guvernare al premierului desemnat Siegfried Mureşan.
„Restul aspectelor semnalate de dvs. sunt pure fabulaţii, care nu au făcut obiectul discuţiei”, a declarat Sorin Grindeanu pentru Cotidianul pe tema declaraţiilor ambasadoarei SUA.
Sâmbătă, prima reacţie a fost cea a preşedintelui USR, Dominic Fritz, care a apreciat că „Grindeanu şi Simion au nişte răspunsuri de dat”.
„E adevărat că au primit ordin să dea jos guvernul? Dacă da, ce au primit în schimb? Ciudat cum fix cei care ţipă toată ziua de „trădare” şi „străini” sunt prinşi cu astfel de mişmaşuri”, a spus Fritz.

El l-a întrebat pe Grindeanu ce s-a discutat la masa din 31 martie.

„Aţi discutat moţiunea? Dacă da, ce vi s-a promis în schimb? Zboruri private? Vile de lux? Un comision dintr-un contract de gaz la suprapreţ, ca să plătească românii pentru şi mai multe ceasuri de lux pentru pesedişti?”, a mai spus liderul USR.

Mesajul pentru liderul AUR George Simion, al cărui partid a votat şi el, alături de PSD moţiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului Bolojan, i-a transmis că „steagul naţional sărutat şi ordinul extern executat nu merg împreună”.

Simion a negat existenţa unor discuţii pe tema căderii Guvernului cu ambasadoarea SUA în Grecia.

Deputatul USR Alexandru Dimitriu a anunţat că le-a făcut plângere penală pentru trădare lui Grindeanu, Simion şi Ivan.
„Să fie cercetaţi pentru că au negociat cu o putere străină aservirea şi subminarea economică a României. Povestea asta nu poate rămâne aşa. Când statul român ajunge să fie penetrat la vârf şi preşedinţi de partide vând suveranitatea şi securitatea economică a României, chiar suntem în faţa unui act de trădare pedepsit de legea penală”, a declarat Dimitriu.
„Dincolo de întâlnirea privată la restaurant, acţiunile acestor indivizi au lăsat clar urme scrise. Ivan, ministru al Economiei, participant la masa de taină cu ambasadoarea SUA la Atena, a făcut presiuni oficiale la preşedintele României, la premier şi a cerut implicarea SRI ca afacerea păguboasă pentru statul român să fie perfectată. Ce căuta Grindeanu la această întâlnire şi ce rol a avut în complot?”, a afirmat el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cristian Gentea monitorizează lucrările de pe Bulevardul Republicii

Cristian Gentea monitorizează lucrările de pe Bulevardul Republicii Lucrările de asfaltare au început și pe Bulevardul Republicii din Pitești, anunță primarul Cristian Gentea. Edilul spune că urmărește lucrările direct din teren și transmite că administrația locală are în vedere atât zona centrală, cât și cartierele de la marginea orașului. „Am început lucrările și pe Bulevardul […]

Citește mai mult...

Se oprește apa potabilă în municipiul Piteşti, cartier Găvana, în data de 29 septembrie 2026

Se oprește apa potabilă în municipiul Piteşti, cartier Găvana, în data de 29 septembrie 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, cartierul Găvana, în ziua de marți 29.09.2026, între orele 9 – 16, fiind afectaţi utilizatorii din: străzile: Carpenului și Gârlei; blocurile: B25, E1 ÷ E11 din str. […]

Citește mai mult...

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 28 septembrie – 2 octombrie, evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 28 septembrie – 2 octombrie, evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile: Prelegerea cu tema „Inteligența umană și inteligența artificială”, în cadrul proiectului […]

Citește mai mult...