PNL Argeș bate din nou câmpii! Iarna nu funcționează după principiul „sunăm utilajul când avem nevoie de el”

Iarna nu funcționează după principiul „sunăm utilajul când avem nevoie de el”. Dacă începe viscolul la 6 dimineața, nu poți să cauți atunci utilajul, șoferul, motorina și lama și să întrebi: „Unde erați până acum?”.

Utilajul trebuie să fie acolo. Pregătit. Cu omul la dispoziție. Cu carburant. Cu echipamentul montat.

Dar să revenim la calcule.

PNL Argeș a făcut o postare pe Facebook în care compară cele aproximativ 14 milioane de lei cheltuite sezonul trecut cu cele peste 25 de milioane de lei prevăzute pentru iarna următoare și descoperă, cu uimire, că lucrurile s-au scumpit.

Aparent, vestea că au crescut prețurile din cauza măsurilor azberante ale lui Ilie Bolojan, șeful lor de partid, încă nu a ajuns peste tot.

Carburantul s-a scumpit. Inflația a crescut. Materialele s-au scumpit. Costurile cu personalul și operarea utilajelor au crescut. Iar o parte dintre aceste majorări au venit în urma măsurilor fiscale adoptate la nivel național în perioada Guvernului condus de premierul demis Ilie Bolojan, inclusiv creșterea TVA și a accizelor.

Cu alte cuvinte, întâi se apasă pe pedala scumpirilor, iar apoi se descoperă cu surprindere că facturile sunt mai mari.

Și aici apare soluția-minune: tăiem orele de așteptare!

Perfect.

Doar că ninsoarea nu citește amendamentele și nici nu așteaptă programul de lucru al utilajelor.

Dacă utilajele trebuie să fie pregătite pentru intervenție, cine le ține pregătite?

Cât despre GPS, acesta nu înlocuiește utilajul.

Și nici nu deszăpezește.

Așa că putem verifica fiecare minut, fiecare kilometru și fiecare litru de motorină. Este chiar sănătos să facem asta.

Dar să nu confundăm un utilaj pregătit să intervină cu un utilaj care „nu face nimic”.

Pentru că, în prima zi în care cade zăpada serios, s-ar putea să descoperim cu toții cât de util este să ai utilajele exact acolo unde trebuie să fie: pregătite să plece.

Altfel, rămânem cu o economie frumoasă pe hârtie și cu o întrebare arzătoare: Cine și cu ce deszăpezește când începe să ningă?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Filarmonica Pitești primește o nouă alocare financiară!

Filarmonica Pitești primește o nouă alocare financiară! Vești bune pentru Filarmonica Pitești și pentru comunitatea culturală din Pitești: 1.438.526,23 lei au fost alocați Filarmonicii Pitești prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Noua finanțare se adaugă alocării de 2.545.280,74 lei primite anterior în acest an și reprezintă un sprijin important pentru continuitatea și dezvoltarea activității […]

Citește mai mult...

Smiley, Cetățean de Onoare al Argeșului! Artistul va primi distincția la Sărbătorile Argeșului și Muscelului

Smiley, Cetățean de Onoare al Argeșului! Artistul va primi distincția la Sărbătorile Argeșului și Muscelului Cunoscutul artist Smiley va deveni Cetățean de Onoare al Argeșului. Distincția îi va fi acordată duminică, în cadrul evenimentelor organizate de Consiliul Județean Argeș cu prilejul Sărbătorilor Argeșului și Muscelului. Smiley, pe numele său real Andrei Tiberiu Maria, este originar […]

Citește mai mult...

Recepția lucrărilor de canalizare pluvială de pe strada Găvenii și predarea amplasamentului pentru modernizarea unui tronson al străzii Grigorești

Recepția lucrărilor de canalizare pluvială de pe strada Găvenii și predarea amplasamentului pentru modernizarea unui tronson al străzii Grigorești Primăria Municipiului Pitești continuă investițiile în infrastructura rutieră și în lucrările necesare pentru îmbunătățirea sistemului de colectare și evacuare a apelor pluviale din municipiu. Una dintre investițiile finalizate este obiectivul „Canalizare pluvială strada Găvenii”, pentru care […]

Citește mai mult...