
Noul sistem de taxare rutieră TollRo pentru transportul greu va fi aplicat începând cu 1 octombrie 2026, însă interoperabilitatea României cu sistemele similare din celelalte state UE este programată abia pentru 15 ianuarie 2027.
TollRo va schimba modul de calcul al taxei pentru vehiculele de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone. Tariful va fi stabilit în funcție de distanța parcursă, categoria drumului, masa maximă autorizată și clasa de emisii EURO a vehiculului.
Potrivit calendarului oficial, infrastructura și sistemele necesare pentru STRR și TollRo trebuiau implementate până la 31 august 2026. Aplicarea tarifelor este prevăzută pentru 1 octombrie, iar interoperabilitatea europeană prin SETRE/EETS pentru 15 ianuarie 2027.
În perioada de tranziție, transportatorii vor avea la dispoziție trei modalități de plată: prin intermediul unui furnizor SETRo și al echipamentelor de bord, prin tichet de rută achitat înaintea deplasării sau prin aplicația mobilă pusă la dispoziție de CNAIR pentru vehiculele înmatriculate în România.



