Ioana Făcăleață și Adrian Bughiu, prezenți la sfințirea noului izvor de mare adâncime din Bradu

Ioana Făcăleață și Adrian Bughiu, prezenți la sfințirea noului izvor de mare adâncime din Bradu

Zi importantă pentru comuna Bradu, unde a fost inaugurat și sfințit un nou izvor de mare adâncime, cel de-al cincilea realizat în localitate. Evenimentul a avut loc luni, 8 septembrie, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului – Sfânta Marie Mică.

La inaugurarea noului obiectiv au fost prezenți Ioana Făcăleață, fost prefect și președinte al OFSD Argeș, Adrian Bughiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș, precum și Cristian Puiu, administratorul public al județului Argeș.

”Este o bucurie să fim la Bradu, într-o comună în care se fac cele mai frumoase proiecte și asta datorită dvs, cetățenii din Bradu, care ați știut să vă alegeți un primar harnic, extrem de devotat, un primar ghidat de dorința sinceră de a nu dezamăgi. S-a construit mult în Bradu, comună cu un unul dintre cele mai accelerate ritmuri de dezvoltare din România. Mă bucur pentru această nouă investiție și am remarcat un citat care conține un mare adevăr: nu știi valoarea apei decât atunci când fântâna seacă. La Bradu se sfințește azi a cincea fântână și încă una este în lucru, deci comuna Bradu este binecuvântată de Dumnezeu! Vă felicit, deoarece comuna Bradu este un exemplu de bună bractică din punct de vedere administrativ.”, a declarat Ioana Făcăleață.

Noul izvor a fost realizat în Bradu de Jos, pe strada Ene Vochin, în urma unui foraj executat la o adâncime de peste 200 de metri. Noua sursă de apă potabilă completează infrastructura existentă în comună și oferă o alternativă sigură de aprovizionare atât pentru locuitorii din zonă, cât și pentru cetățenii aflați în tranzit.

Prezența reprezentanților administrației județene și a liderilor social-democrați argeșeni a evidențiat importanța investițiilor locale care contribuie direct la creșterea calității vieții în comunități.

Inițiativa a aparținut administrației locale din Bradu, condusă de primarul Dan Stroe, care a continuat astfel investițiile pentru dezvoltarea comunei și pentru asigurarea accesului cetățenilor la resurse esențiale.

Apa este extrasă din pânza freatică de adâncime, forajul de peste 200 de metri oferind o sursă mai bine protejată de factorii de poluare de la suprafață.

Momentul inaugurării a fost completat de sfințirea noului izvor, organizată chiar în ziua marii sărbători creștine a Nașterii Maicii Domnului. Astfel, noua investiție a avut atât o semnificație practică pentru comunitate, prin punerea la dispoziția cetățenilor a unei noi surse de apă potabilă, cât și una simbolică și spirituală, într-o zi de mare însemnătate pentru credincioși.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, singurul român selectat ambasador PyTorch la nivel mondial

Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]

Citește mai mult...

Spectacolul „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți” de la Mioveni, reprogramat pentru 20 noiembrie

Centrul Cultural Mioveni anunță reprogramarea spectacolului de excepție „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”, programat inițial pentru sâmbătă, 24 octombrie 2026. Reprezentanții instituției informează publicul că evenimentul, care face parte din proiectul „Luna de Teatru”, a fost amânat și se va desfășura vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 19:00, în Sala de spectacole a Centrului […]

Citește mai mult...

Noul stadion „Nicolae Dobrin” se ridică în ritm alert! Imagini spectaculoase publicate de primarul Cristian Gentea de pe șantier

Noul stadion „Nicolae Dobrin” prinde contur într-un ritm alert, șantierul înregistrând progrese vizibile de la o zi la alta. Primarul Cristian Gentea a publicat cele mai recente imagini transmise de constructor, arătându-se extrem de optimist și încrezător în evoluția rapidă a lucrărilor la una dintre cele mai moderne arene din țară: ’’Împărtășesc cu dumneavoastră ultimele […]

Citește mai mult...