Școala începe pe 7 septembrie: Calendarul complet al vacanțelor noul an școlar

Elevii revin în bănci de luni. Structura noului an școlar a fost deja definitivată. Pentru majoritatea elevilor sunt prevăzute 36 de săptămâni de cursuri, iar ultima zi de școală va fi 18 iunie 2027.

Anul școlar 2026–2027 începe administrativ la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, potrivit ordinului aprobat de Ministerul Educației și publicat în Monitorul Oficial.

Totuși, elevii se întorc la cursuri luni, 7 septembrie 2026. Ultima zi de școală este vineri, 18 iunie 2027, însă elevii din clasele terminale vor încheia cursurile mai devreme, în vederea pregătirilor pentru Evaluarea Națională și pentru Bacalaureat.

Primul modul se desfășoară de luni, 7 septembrie 2026, până vineri, 23 octombrie 2026.

Urmează vacanța de toamnă, de sâmbătă, 24 octombrie, până duminică, 1 noiembrie 2026. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie.

Al doilea modul începe luni, 2 noiembrie 2026, și se încheie marți, 22 decembrie 2026.

Vacanța de iarnă începe miercuri, 23 decembrie 2026, și se termină duminică, 10 ianuarie 2027. Cursurile sunt reluate luni, 11 ianuarie.

Al treilea modul începe luni, 11 ianuarie 2027, iar data încheierii acestuia diferă de la un județ la altul, deoarece fiecare inspectorat școlar stabilește perioada vacanței mobile, cunoscută și drept „vacanța de schi”.

Astfel, data de încheiere a celui de-al treilea modul poate fi: vineri, 12 februarie 2027; vineri, 19 februarie 2027 sau vineri, 26 februarie 2027.

Elevii vor avea o săptămână de vacanță în intervalul 15 februarie–7 martie 2027. În funcție de data la care se va lua această vacanță, cel de-al patrulea modul va începe luni, 22 februarie, 1 martie sau 8 martie și se va încheia vineri, 23 aprilie 2027.

Vacanța de primăvară începe sâmbătă, 24 aprilie, și se termină marți, 4 mai 2027. Elevii se întorc la cursuri miercuri, 5 mai.

Ultimul modul va începe miercuri, 5 mai 2027, și se termină vineri, 18 iunie 2027.

Vacanța de vară începe sâmbătă, 19 iunie 2027, și durează până duminică, 5 septembrie 2027.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ion Mînzînă: Pentru Argeș, aceste investiții înseamnă acces mai rapid, mobilitate mai bună și noi oportunități pentru economie

Ministrul Transporturilor a făcut o vizită în Argeș. Acesta s-a întâlnit cu președintele CJ Argeș pe șantierul Secțiunii 4 Tigveni–Curtea de Argeș, tronson care urmează să fie deschis circulației luna viitoare. “Astăzi am avut o întrevedere cu ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Stefan Ovidiu Popa, pe șantierul Secțiunii 4 Tigveni–Curtea de Argeș, tronson care urmează să […]

Citește mai mult...

Proiectul „Cine sunt eu?” îi ajută pe liceenii din Pitești să își aleagă drumul profesional

Mentorat, ateliere și întâlniri cu profesioniști din diverse domenii sunt oportunitățile propuse liceenilor din Pitești prin proiectul „Cine sunt eu?”, prezentat marți, 27 octombrie 2026, la Primăria Municipiului Pitești. Inițiativa urmărește să îi sprijine pe tineri să își descopere aptitudinile și să ia decizii informate privind studiile și cariera. Primarul Cristian Gentea a subliniat importanța […]

Citește mai mult...

Miodrag Belodedici și Marius Niculae vin la Pitești pentru a se întâlni cu fanii Echipei Naționale

Fanii Echipei Naționale vor avea ocazia să îi întâlnească pe doi dintre cei mai iubiți foști internaționali ai României, Miodrag Belodedici și Marius Niculae, în cadrul unor evenimente speciale organizate în magazinele Cărturești din Pitești și Ploiești. Prima întâlnire va avea loc miercuri, 28 octombrie, de la ora 17:30, la Cărturești Argeș Mall din Pitești, […]

Citește mai mult...