30 de locuri în plus pentru oamenii care au nevoie de grijă, la UAMS Dedulești

30 de locuri în plus pentru oamenii care au nevoie de grijă, la UAMS Dedulești

Uneori, o investiție nu înseamnă doar o clădire reabilitată sau mai multe locuri disponibile. Înseamnă oameni care nu mai trebuie să aștepte, familii care știu că cei dragi sunt în siguranță și, mai presus de toate, șansa la o viață trăită cu mai multă demnitate.
Astăzi a fost recepționată investiția prin care UAMS Dedulești a fost reabilitată, supraetajată și extinsă, fiind create încă 30 de locuri. Valoarea proiectului este de 6,3 milioane de lei, fonduri asigurate integral de Consiliul Județean Argeș.
„M-am bucurat să văd finalizat acest proiect de suflet, pentru că, dincolo de investiție și de cifre, aici vorbim despre oameni. Despre bătrâni și persoane care au nevoie de sprijin, de grijă și de respect. Ne preocupă oamenii care au nevoie de noi, iar atunci când putem face ceva pentru ca viața lor să fie mai bună, avem datoria să o facem. Este foarte important să nu îi uităm niciodată pe cei mai triști ca noi.” – Ion Mînzînă, președintele CJ Argeș
La UAMS Dedulești primesc sprijin zi de zi persoane vârstnice, cu dizabilități sau care suferă de boli cronice. Cele 35 de locuri existente nu mai erau suficiente pentru numărul mare de solicitări.
„Vreau să mulțumesc Consiliului Județean pentru această investiție și domnului președinte Ion Mînzînă pentru implicare și pentru grija pe care o arată față de oameni. Extinderea unității ne permite să venim în sprijinul mai multor persoane care au nevoie de noi.” – Dragoș Panțeru, directorul UAMS Dedulești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale

Lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale Începând de astăzi, 19 octombrie 2026, ora 22:00, se vor executa lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale, pe tronsonul cuprins între străzile Maior Șonțu și Gheorghe Șincai. Pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță, conducătorii auto sunt rugați să circule cu atenție și să respecte […]

Citește mai mult...

Argeș: Cercetări privind un accident de muncă

Argeș: Cercetări privind un accident de muncă Astăzi, 19 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la un accident de muncă, produs la o societate comercială situată pe strada Serelor din Bascov. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Bascov, iar, din primele verificărie efectuate a […]

Citește mai mult...

Joi, 22 octombrie, la Primăria Pitești: dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”!

Joi, 22 octombrie, la Primăria Pitești: dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”! Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, de la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică privind propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în acest cartier. Locul desfășurării: Sala de ședințe a […]

Citește mai mult...