USR își pierde statutul de partid „anticorupție” cu „oameni noi”

USR, partid care și-a construit identitatea politică în jurul mesajelor anticorupție și al promovării „oamenilor noi” în politică, se confruntă în prezent cu o serie de situații care, potrivit unei analize publicate de Ziare.com, pun la încercare chiar mesajul pe care formațiunea l-a promovat încă de la intrarea sa pe scena politică.

Formațiunea a intrat pentru prima dată în Parlament în 2016 și a devenit, în anii următori, una dintre principalele voci politice care au militat pentru integritate în funcțiile publice. Campania „Fără penali în funcții publice” a reprezentat unul dintre cele mai cunoscute proiecte promovate de USR.

Odată cu preluarea unor funcții importante în administrația locală și centrală, mai mulți reprezentanți ai partidului au ajuns însă să fie implicați în proceduri judiciare sau administrative, situație care a generat dezbateri privind modul în care USR își mai poate susține mesajul de partid diferit de formațiunile tradiționale.

În analiza citată sunt menționate situațiile în care se află sau s-au aflat mai mulți actuali sau foști reprezentanți ai USR, printre care Clotilde Armand, Dominic Fritz și Vlad Voiculescu.

Politologul George Jiglău consideră că USR se confruntă cu o evoluție specifică partidelor noi care ajung să intre în Parlament, la guvernare și să ocupe funcții importante în administrația publică.

„USR cumva cade în propria capcană”, afirmă politologul, potrivit Ziare.com, apreciind că un partid care își construiește identitatea în jurul ideii de integritate absolută devine mai vulnerabil în momentul în care membrii săi ajung să se confrunte cu probleme similare celor întâlnite în cazul partidelor tradiționale.

În opinia acestuia, USR a trecut prin procesul de instituționalizare și a devenit parte a sistemului politic, odată cu participarea la guvernare și obținerea unor funcții importante la nivel local și național.

George Jiglău consideră că dificultatea USR este amplificată de standardul ridicat pe care partidul și l-a asumat prin propriul mesaj politic.

„În momentul în care te branduiești ca partid complet curat, care este complet diferit de toate celelalte și în felul acesta justifici nevoia ca tu ca partid să exiști și ceri voturi pentru asta, odată ce devii parte din sistem și ajungi la funcții, la nivel local sau central, inevitabil apar probleme specifice unui partid obișnuit”, a declarat politologul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Piteștiul, prezent pe scena internațională a muzicii UNESCO, la Șanlıurfa – un nou pas în consolidarea relațiilor dintre cele două orașe înfrățite!

Cultura, prietenia și cooperarea economică au fost principalele repere ale vizitei delegației municipiului Pitești în orașul turc Șanlıurfa, unul dintre cele mai vechi centre ale civilizației umane și membru al Rețelei Orașelor Creative UNESCO. Piteștiul și-a făcut cunoscută valoarea culturală pe o scenă internațională de prestigiu, prin participarea artiștilor Filarmonicii Pitești la UNESCO Creative Cities […]

Citește mai mult...

Hai la Focul lu’ Sumedru, la Topoloveni!

Toamna aceasta, este readusă la viaţă una dintre cele mai frumoase și vechi tradiţii românești! Duminică, 25 octombrie 2026, ora 16:30, se sună adunarea în Târgul Săptămânal din Topoloveni pentru a sărbători spiritul comunităţii locale. Ce te așteaptă? • Focul uriaș: Simbol al purifi cării, al norocului și al trecerii line către iarnă. • Voie […]

Citește mai mult...

Clinica Mădălina Iordache din Pitești împlinește doi ani. Ce surpriză le rezervă pacienților

Clinica Mădălina Iordache din Pitești împlinește doi ani de activitate pe 31 octombrie și marchează aniversarea cu prețuri speciale la un tratament pentru hidratarea și îmbunătățirea aspectului pielii. Este vorba despre SKINVIVE by JUVÉDERM, un tratament injectabil cu acid hialuronic care ajută pielea să rețină hidratarea și să devină mai netedă, cunoscut și ca „skin […]

Citește mai mult...