Dinescu și fostul manager vor să conducă echipa FC Argeș!

Fostul consilier local țărănist, Gheorghe Dinescu, nu a mai prins un mandat de ales local în urma rezultatelor alegerilor de pe 5 iunie. Propunerea sa, ca Primăria Pitești să achiziționeze brandul FC Argeș, este însă încă în negociere, suma cerută de lichidatorul judiciar Enoiu fiind considerabilă: peste 200.000 euro. Dinescu vine însă cu altă propunere, care să-l includă și pe el în noua schemă de conducere a clubului. Ideea sa are toate șansele însă să fie ignorată total de reprezentanții municipalității, mai ales că Dinescu și l-a ales ca aliat pe fostul manager al FC Argeș, Cătălin Barbu.

 

Directorul SCM: “Nu știu dacă ce vor ei să facă este legal

 

Pe vremea când echipa aparținea lui Penescu, manager la FC Argeș era Cătălin Barbu. Acesta, împreună cu Dinescu, care nu mai este nici consilier local, au rupt ușile Primăriei în ultimele săptămâni, propunând o schemă incredibilă: ca brandul FC Argeș să fie achiziționat de Primărie, iar apoi acesta să fie folosit la o echipă care să îi includă și pe ei în conducere! Ce-i drept, primarul Ionică susține cumpărarea brandului, dar vrea ca acesta să fie folosit de către SCM Pitești, clubul municipalității, lucru de altfel normal. Cătălin Barbu spune că știe legea sportului bine și a descoperit cum se poate face ca FC Argeș să existe din nou. După părerea sa, dacă brandul ar fi atribuit SCM Pitești, toate ramurile clubului ar purta denumirea aceasta, așa că se impune crearea unei noi subdiviziuni, cu personalitate juridică proprie. În 2013 am vrut să dăm echipa și brandul Primăriei pentru un leu și nu au vrut s-o preia! Sunt convins însă că dl primar Ionică va duce toate proiectele noastre la bun sfârșit, inclusiv subiectul FC Argeș”, a declarat încrezător Cătălin Barbu. După planurile lui Dinescu și Barbu, Primăria ar urma să cumpere pe banii piteștenilor brandul, să finanțeze echipa și să le dea în folosință baza sportivă. În concluzie, cei doi ar ajunge să conducă o echipă finanțată în mare parte de municipalitate, deși nu ar avea nicio contribuție financiară! După cum era de așteptat, directorul SCM Pitești, Dragoș Șerban, se opune unei astfel de inițiative de divizare a clubului. “Fiecare are dreptul să vorbească. Dar cum poți finanța echipa? Dacă ar face o echipă privată, e treaba lor. Deocamdată echipa de fotbal e în cadrul clubului SCM Pitești, în subordinea mea. Eu nu știu dacă ce vor ei să facă este legal”, ne-a declarat directorul Dragoș Șerban.

 

Andri Irimia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Elena Iagăr a descoperit trombonul. Asta, după ce a trombonit o mulțime de oameni care i-au întins o mână!

Elena Iagăr, fost director al Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești, trecută prin PSD și aterizată în PNL, schimbă registrul și s-a îndreaptat spre Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, acolo unde s-a înscris la clasa de trombon. Un curs perfect pentru o femeie care la viața ei a trombonit o mulțime […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea, mesaj special la începerea noului an școlar în Pitești

Cristian Gentea, mesaj special la începerea noului an școlar în Pitești Noul an școlar începe la Pitești cu investiții importante în infrastructura educațională, dar și cu un mesaj adresat elevilor, părinților și profesorilor. Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a vorbit astăzi despre transformările din școlile orașului și despre responsabilitatea administrației de a crea condiții cât […]

Citește mai mult...

Revoltă în AUR! Piperea, Lulea și Murad contestă conducerea lui George Simion

Revoltă în AUR! Piperea, Lulea și Murad contestă conducerea lui George Simion Tensiunile din interiorul AUR par să fi ieșit la suprafață. Gheorghe Piperea, Marius Lulea și Mohammad Murad, trei nume importante ale partidului, au lansat critici la adresa modului în care este condusă formațiunea de George Simion, reclamând lipsa de transparență și faptul că […]

Citește mai mult...