Bursele sociale pentru elevi ar putea fi suspendate în vacanțele școlare

Ministerul Educației și Cercetării propune modificarea regulilor de acordare a burselor sociale pentru elevi, începând cu anul școlar 2026–2027.
Potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat pe 17 august și aflat în consultare publică, bursele sociale ar urma să fie acordate doar în perioada cursurilor școlare și în perioadele de pregătire practică, nu și pe durata vacanțelor școlare.
În prezent, bursele sociale se acordă și în vacanțe, cu anumite excepții prevăzute de metodologia în vigoare.
Dacă proiectul va fi aprobat în forma actuală, elevii beneficiari nu ar mai primi bursa socială în perioadele în care nu se desfășoară cursuri.
Propunerea vizează anul școlar 2026–2027 și se află în etapa de consultare publică, astfel că prevederile pot suferi modificări înainte de adoptarea formei finale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung” Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică având ca obiect consultarea și informarea publicului cu privire la propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung. Dezbaterea va avea […]

Citește mai mult...

4,26% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Argeș în luna septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 9.770 șomeri (din care 4.844 femei), rata șomajului fiind de 4,26%. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost 4,30%, în această lună acest indicator a înregistrat o ușoară scădere cu 0,04 p.p.. Din totalul de 9.770 persoane […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!”

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!” Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, celebrată pe 14 octombrie de credincioșii ortodocși. Edilul le-a urat tuturor celor care își sărbătoresc onomastica multă sănătate, bucurii și oameni dragi alături, exprimându-și speranța că această zi va aduce […]

Citește mai mult...