Apă Canal 2000 îi asigură pe consumatori că apa furnizată la nivelul întregii arii de operare este potabilă

Întrucât în mediul online s-au răspândit diverse speculații cu privire la calitatea apei furnizate, societatea Apă Canal 2000 dorește să aducă câteva clarificări în legătură cu acest subiect.

Cerințele privind calitatea apei potabile sunt stabilite de Ordonanță nr. 7/2023 privind calitatea apei destinate consumului uman, aprobată prin Legea nr. 96/2024.

În decursul anului 2026, laboratorul din cadrul societății a efectuat pentru sistemul Pitești, municipiu și localitățile limitrofe aferente (Ștefănești, Albota, Bascov, Bradu, Mărăcineni), un număr de 249 probe, toate fiind corespunzătoare.

Dorim să informăm consumatorii că, deși turbiditatea apei este uneori mai ridicată, aceasta rămâne potabilă, fiind supusă permanent proceselor de tratare și monitorizare conform standardelor în vigoare. Calitatea apei distribuite este verificată riguros, iar parametrii esențiali sunt menținuți în limitele legale. De asemenea, în cadrul programului de întreținere și reparații se realizează spălarea și dezinfecția conductelor de distribuție apă potabilă.

Ordonanța nr. 7/2023, art.4, alin. 1, prevede: „Apa potabilă trebuie să fie sanogenă şi curată şi să îndeplinească următoarele condiţii: să nu conţină microorganisme, paraziţi şi orice alte substanţe care, prin numărul sau concentraţia lor, constituie un pericol potenţial pentru sănătatea umană“.

Amintim consumatorilor că laboratoarele Apă Canal 2000 sunt acreditate RENAR, astfel că acestea dispun de toate resursele necesare realizării analizelor în cele mai optime condiții pentru asigurarea acurateții rezultatelor. De asemenea, calitatea apei pe parcursul tuturor etapelor procesului de tratare este atent monitorizată 24 din 24 ore, în laboratoarele de determinări fizico-chimice activitatea desfășurându-se continuu.

Având în vedere aspectele precizate, societatea Apă Canal 2000 îi asigură pe consumatori că apa furnizată la nivelul întregii arii de operare este potabilă, toți parametrii de calitate încadrându-se în intervalele de referință impuse de normativele în vigoare”, transmite conducerea SC Apă Canal 2000 SA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Anunț privind programul autobuzelor în ziua 15 august 2026

PUBLITRANS 2000 S.A. și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Pitești informează beneficiarii serviciului de transport public local de călători că, în data de 15 august 2026, circulația autobuzelor în municipiul Pitești și în zona metropolitană se va desfășura conform programului specific zilelor de duminică. Programul de circulație poate fi consultat pe site-ul oficial […]

Citește mai mult...

Apă Canal 2000, precizări despre calitatea apei furnizate!

Apă Canal 2000 SA vine cu precizări privind calitatea apei furnizate, după apariția în mediul online a unor speculații pe această temă. Reprezentanții societății spun că toate probele analizate în 2026 pentru sistemul Pitești și localitățile limitrofe au fost corespunzătoare. Potrivit Apă Canal 2000, în cursul anului 2026, laboratorul societății a efectuat 249 de probe […]

Citește mai mult...

Gentea: Astfel de lucrări NU accept în Pitești!

Cristian Gentea spune că nu mai acceptă ca furnizorii de utilități să facă reparațiile în bătaie de joc. Distrigaz schimbă țevile de gaze pe mai multe străzi din Pitești. Au refăcut asfaltul în bătaie de joc. Primarul Gentea a fost pe IC Brătianu după ce Distrigaz a anunțat că a terminat lucrările și refacerrea asfaltului. […]

Citește mai mult...