
Comuna Boteni a îmbrăcat, în zilele de 8 și 9 august, haine de sărbătoare, găzduind cea de-a XXIX-a ediție a Festivalului Folcloric Național „Brâul de la Boteni” – unul dintre cele mai importante evenimente dedicate tradițiilor și valorilor autentice românești din județul Argeș.
Organizat de Primăria Comunei Boteni, Consiliul Local Boteni și Centrul Cultural „Doina Argeșului”, festivalul a adus împreună ansambluri folclorice, dansatori și interpreți din Argeș și din întreaga țară, într-un adevărat regal al portului, jocului și cântecului popular românesc.
„Brâul de la Boteni” a fost, și în acest an, o întâlnire între generații, o celebrare a identității locale și a tradițiilor care continuă să trăiască prin oameni, prin cântec și prin joc.
Felicitări primarului Vasile Leau, administrației locale și tuturor celor care au contribuit la organizarea acestei frumoase sărbători a folclorului românesc!
La Boteni, tradiția merge mai departe!



