Camera Deputaților se reunește în sesiune extraordinară luni și marți

camera deputatilor1

Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, joi, convocarea unei sesiuni extraordinare în zilele de 10, 11 și 12 august, pe ordinea de zi fiind trei proiecte de lege și o propunere legislativă.

Pe ordinea de zi aprobată de conducerea Camerei Deputaților se află proiectul de lege privind completarea Legii nr. 7/2023 privind susținerea procesului de dezinstituționalizare a persoanelor adulte cu dizabilități și aplicarea unor măsuri de accelerare a acestuia și de prevenire a instituționalizării, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Camera Deputaților este for decizional pentru acest act normativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vandalism într-un parc de joacă din Mioveni

Un parc de joacă din Mioveni, dat în folosință chiar în acest an, a fost deja vandalizat. Este vorba despre spațiul de joacă aflat în apropierea Grădiniței „Campionii”, unde au fost constatate componente lipsă de la echipamentele destinate copiilor. Reprezentanții administrației locale atrag atenția că astfel de incidente nu înseamnă doar deteriorarea unor bunuri publice, […]

Citește mai mult...

Cea mai bună zacuscă se face, în octombrie, la Mioveni

Toamna aduce la Mioveni gusturile și aromele preparatelor făcute după rețete păstrate cu grijă de-a lungul anilor. Joi, 1 octombrie 2026, de la ora 10:00, la Centrul Cultural Mioveni – Corp B, va avea loc concursul gastronomic „Recolta de Toamnă”, organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice. Gospodinele din cadrul Asociației Pensionarilor „Viață Lungă” […]

Citește mai mult...

Programul de circulație pe Transalpina se modifică începând de sâmbătă, 26 septembrie

Având în vedere condițiile meteorologice nefavorabile de la altitudini de peste 1.500 m (ploi, lapoviță și ninsori), programul de circulație pe sectorul DN67C – Transalpina, între Rânca (km 34+800) și Obârșia Lotrului (km 59+800), se modifică. Începând de sâmbătă, 26 septembrie, circulația va fi permisă zilnic, doar în intervalul orar 09:00 – 18:00. Participanții la […]

Citește mai mult...