Ion Mînzînă îl acuză pe Ilie Bolojan de „fake news” privind oprirea activității Uzinei Dacia: „Remontul era programat din timp”

Ion Mînzînă îl acuză pe Ilie Bolojan de „fake news” privind oprirea activității Uzinei Dacia: „Remontul era programat din timp”

Președintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Ion Mînzînă, îl acuză pe premierul demis Ilie Bolojan că a indus în eroare opinia publică în legătură cu oprirea temporară a activității Uzinei Dacia Mioveni.

Într-o postare publică, liderul PSD Argeș susține că afirmația potrivit căreia uzina și-ar fi întrerupt voluntar activitatea pentru reducerea consumului de energie reprezintă un „fake news”, explicând că perioada de oprire face parte din programul anual de mentenanță.

„Singura grozăvie este că și Dacia și Ford aveau planificate, la fel ca în fiecare an, intrarea în remont. Adică acea perioadă în care se fac lucrările de mentenanță și reparații. Suspendarea activității la Dacia este până pe 25 august, nu până pe 19, iar acest lucru era cunoscut de angajații uzinei”, afirmă Ion Mînzînă.

Liderul administrației județene amintește că și Ford Otosan a anunțat încă din 3 iulie oprirea temporară a producției la uzina din Craiova, în perioada 1-19 august, susținând că aceste întreruperi sunt programate și nu au legătură cu măsurile privind consumul de energie.

În același timp, Ion Mînzînă atrage atenția asupra problemelor reale cu care se confruntă industria auto din România. Acesta afirmă că reprezentanții Dacia au semnalat în repetate rânduri pierderea competitivității uzinei de la Mioveni din cauza costurilor ridicate cu energia, a cheltuielilor salariale și a efectelor inflației.

Președintele Consiliului Județean Argeș critică și lipsa unei decizii privind finanțarea Drumului Expres Pitești–Mioveni, proiect pe care îl consideră esențial pentru dezvoltarea economică a județului.

„Până acum nu a fost luată nicio decizie privind asigurarea finanțării și continuarea investiției pentru Drumul Expres Pitești–Mioveni, deși documentația necesară există, datorită colaborării dintre Consiliul Județean Argeș și Ministerul Transporturilor”, susține Ion Mînzînă.

În finalul mesajului său, liderul PSD Argeș îi cere premierului Ilie Bolojan să renunțe la declarațiile pe care le consideră alarmiste și să ia măsuri concrete pentru protejarea industriei românești și a locurilor de muncă din Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cătălin Mîndroc: „România nu își mai permite să prelungească incertitudinea politică”

Deputatul PSD Cătălin Mîndroc a reacționat după desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru, afirmând că social-democrații vor analiza nominalizarea și că nu vor susține un Executiv din care PSD nu face parte. Parlamentarul susține că PSD a avut o singură propunere pentru funcția de premier, în persoana lui Sorin Grindeanu, și consideră că […]

Citește mai mult...

Gentea: Se lucrează la aranjamentele care vor înfrumuseța târgul „Toamna piteșteană”

Cristian Gentea a dat publicității imagini cu aranjamentele pregătite pentru târgul „Toamna piteșteană”. „La Salpitflor Green se lucrează la aranjamentele care vor înfrumuseța târgul „Toamna piteșteană”, ce se va desfășura în perioada 24 septembrie – 11 octombrie”, transmite primarul Piteștiului.

Citește mai mult...

Călinești: A fost deschis un nou centru pentru persoanele adulte cu dizabilități

Călinești: A fost deschis un nou centru pentru persoanele adulte cu dizabilități În comuna Călinești a fost inaugurat astăzi un Centru de zi pentru persoane adulte cu dizabilități, o investiție în valoare de aproape 4 milioane lei finanțată prin PNRR care aduce servicii de sprijin, recuperare și îngrijire mai aproape de oamenii care au nevoie […]

Citește mai mult...