Tragedie la Câmpulung! O persoană a murit după accidentul în care a fost implicat un microbuz cu 16 persoane

Tragedie la Câmpulung! O persoană a murit după accidentul în care a fost implicat un microbuz cu 16 persoane

Un accident rutier grav s-a produs vineri dimineață în municipiul Câmpulung, pe strada Petre Zamfirescu, unde un microbuz a intrat într-un gard. În urma evenimentului, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Argeș.

Potrivit primelor informații transmise de ISU Argeș, în microbuz se aflau 16 persoane. La sosirea echipajelor de intervenție, două persoane erau încarcerate și au fost extrase de urgență din vehicul.

În urma evaluării medicale, 10 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar trei victime – doi adulți și un copil – au fost transportate la spital.

Din păcate, una dintre victime, găsită inconștientă, nu a mai putut fi salvată. În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate de cadrele medicale, aceasta a fost declarată decedată.

Intervenția echipajelor de salvare a fost una de amploare, iar autoritățile continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Consiliul Județean construiește locuințe de serviciu pentru cadre medicale

Pentru Consiliul Judetean Arges, sănătatea rămâne una dintre cele mai mari priorități, afirmă Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș. ”Știu cât de mult înseamnă pentru argeșeni să beneficieze de servicii medicale de calitate aici, acasă, în Argeș. Știu cât de important este și pentru tinerii medici aflați la început de drum să găsească sprijin, stabilitate […]

Citește mai mult...

Argeș: Biletele pentru Campionatul Mondial de Handbal Feminin U18 sunt disponibile online și la casele de bilete din toate cele patru orașe gazdă

Argeș: Biletele pentru Campionatul Mondial de Handbal Feminin U18 sunt disponibile online și la casele de bilete din toate cele patru orașe gazdă Federația Română de Handbal informează spectatorii că biletele pentru meciurile IHF Women’s U18 World Championship 2026 pot fi achiziționate atât online, prin platforma Eventim, cât și de la casele de bilete ale […]

Citește mai mult...

Primăria Mioveni continuă procesul de repartizare a locuințelor din Căminul C!

Primăria Mioveni continuă procesul de repartizare a locuințelor din Căminul C! Primăria Orașului Mioveni informează că a început o nouă etapă de repartizare a locuințelor reabilitate din cadrul Căminului C – Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni, în cadrul căreia sunt disponibile mai multe garsoniere, aflate în administrarea autorității publice locale și destinate închirierii. Cererile […]

Citește mai mult...