Anunț important al Spitalului Județean de Urgență din Pitești!

Începând cu data de 28 iulie, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești se va desfășura greva generală organizată la nivel național de Federația SANITAS.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Pitești îi asigură pe pacienți și pe aparținători că au fost dispuse toate măsurile organizatorice necesare pentru gestionarea urgențelor și menținerea siguranței pacienților, astfel încât impactul asupra activității medicale să fie cât mai redus.

”Pe durata grevei generale:

-activitatea se va desfășura în regim normal în cadrul UPU-SMURD, ATI, USTACC, Dializă și Laboratorului de Angiografie, precum și în structurile cu activitate critică: Oncologie, Neonatologie, Neurologie, Bloc Operator (urgențe), Sterilizare și Camere de Gardă (urgențe), după caz;

-în secțiile medicale, secțiile chirurgicale și celelalte compartimente, activitatea se va desfășura cu aproximativ două treimi din personalul încadrat, fiind asigurate cu prioritate acordarea asistenței medicale de urgență, îngrijirea pacienților deja internați, administrarea tratamentelor și terapiilor vitale, supravegherea postoperatorie imediată și toate activitățile a căror întrerupere ar putea pune în pericol viața ori sănătatea pacienților;

-în Ambulatoriul de Specialitate, în cadrul Bazei de Tratament Fizic și Recuperare Medicală, al Spitalizării de Zi, al Biroului Internări și al celorlalte structuri similare, activitatea se va desfășura cu aproximativ două treimi din personal, în funcție de organizarea activității.

Potrivit Federației SANITAS, greva generală este organizată în semn de protest față de politicile economice și sociale care afectează drepturile salariale și profesionale ale angajaților din sistemul sanitar și de asistență socială. Revendicările vizează menținerea drepturilor prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, eliminarea efectelor măsurilor privind diminuarea unor sporuri și beneficii, acordarea nediscriminatorie a indemnizației de hrană și a voucherelor de vacanță, precum și continuarea dialogului privind legea salarizării.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Pitești respectă dreptul angajaților de a participa la acțiuni de protest organizate în condițiile legii și le mulțumește pacienților pentru înțelegere.”, transmite conducerea SJU Pitești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cristian Gentea a anunțat în Consiliul Local deblocarea unei etape importante pentru noul Spital Pitești

Primarul Municipiului Pitești, Cristian Gentea, a revenit joi, 29 octombrie, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local, asupra unei vești importante pentru construirea noului Spital Pitești. Deși informația fusese deja transmisă printr-un comunicat de presă, edilul a ținut să o aducă și la cunoștința consilierilor locali, precizând că este posibil ca nu toți să fi […]

Citește mai mult...

În atenția utilizatorilor serviciului de salubrizare din Pitești!

Utilizatorii care doresc înlocuirea pubelelor vechi sau uzate și nu au solicitat/ridicat pubele în anul 2026, pot ridica, gratuit, un set de două pubele din centrul de colectare din str. Obor nr. 3B (incinta ASP Pitești), cartier Tudor Vladimirescu. Distribuirea pubelelor se efectuează exclusiv către persoanele fizice care locuiesc la casă, în Pitești. Utilizatorii care […]

Citește mai mult...

Primarul Cristian Gentea i-a premiat pe elevii de la ARRA. Tinerii de la „Brătianu” au obținut argintul în Coreea de Sud

Performanța internațională a echipei de robotică ARRA, formată din cinci elevi ai Colegiului Național „Ion C. Brătianu” din Pitești, a fost recompensată joi, 29 octombrie, în cadrul ședinței Consiliului Local. Tinerii au reprezentat România la Olimpiada Internațională de Robotică din Coreea de Sud, unde au câștigat medalia de argint la Premiul Albert Einstein. Primarul municipiului […]

Citește mai mult...