Sfântul Pantelimon, ocrotitorul medicilor și al bolnavilor, sărbătorit la Spitalul Județean de Urgență Pitești

Sfântul Pantelimon, ocrotitorul medicilor și al bolnavilor, sărbătorit la Spitalul Județean de Urgență Pitești
Astăzi, 27 iulie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai creștinătății, ocrotitor al doctorilor, al personalului medical și al celor aflați în suferință. Medic desăvârșit și mărturisitor al credinței creștine, Sfântul Pantelimon și-a dedicat viața alinării durerii și vindecării celor bolnavi, oferind ajutor fără a primi răsplată, motiv pentru care este cunoscut drept „doctorul fără de arginți”.

Biserica „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon” din incinta Spitalului Județean de Urgență Pitești, lăcaș de rugăciune și sprijin sufletesc pentru pacienți, aparținători și personalul medical, își cinstește astăzi hramul.

Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor alcătuit din 18 preoți și diaconi, în prezența unui număr impresionant de credincioși veniți să se roage și să cinstească pe Sfântul ae Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Curtea bisericii a fost neîncăpătoare pentru mulțimea de enoriași care au participat la slujba de hram. La eveniment au fost prezenți și repreentanți ai conducerii Spitalului Județean de Urgență Pitești.

La finalul Sfintei Liturghii, preoții au oferit icoane credincioșilor, în semn de binecuvântare și de prețuire, marcând astfel încheierea unei zile de profundă încărcătură spirituală.

Cu prilejul acestei sărbători, conducerea Spitalului Județean de Urgență Pitești transmite întreaga apreciere medicilor, asistenților, infirmierilor, personalului auxiliar și tuturor angajaților care își desfășoară activitatea în slujba vieții și a sănătății: „Sfântul Pantelimon reprezintă un model de compasiune, altruism și devotament față de cei aflați în suferință, valori pe care personalul Spitalului Județean de Urgență Pitești le pune în practică în fiecare zi. Le mulțumim tuturor colegilor pentru implicarea și grija pe care o poartă pacienților și le dorim sănătate, putere și binecuvântare în nobila misiune de a avea grijă de semeni.”

Fie ca ocrotirea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon să aducă tuturor sănătate, speranță și binecuvântare! La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Pantelimon!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cristian Gentea a anunțat în Consiliul Local deblocarea unei etape importante pentru noul Spital Pitești

Primarul Municipiului Pitești, Cristian Gentea, a revenit joi, 29 octombrie, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local, asupra unei vești importante pentru construirea noului Spital Pitești. Deși informația fusese deja transmisă printr-un comunicat de presă, edilul a ținut să o aducă și la cunoștința consilierilor locali, precizând că este posibil ca nu toți să fi […]

Citește mai mult...

În atenția utilizatorilor serviciului de salubrizare din Pitești!

Utilizatorii care doresc înlocuirea pubelelor vechi sau uzate și nu au solicitat/ridicat pubele în anul 2026, pot ridica, gratuit, un set de două pubele din centrul de colectare din str. Obor nr. 3B (incinta ASP Pitești), cartier Tudor Vladimirescu. Distribuirea pubelelor se efectuează exclusiv către persoanele fizice care locuiesc la casă, în Pitești. Utilizatorii care […]

Citește mai mult...

Primarul Cristian Gentea i-a premiat pe elevii de la ARRA. Tinerii de la „Brătianu” au obținut argintul în Coreea de Sud

Performanța internațională a echipei de robotică ARRA, formată din cinci elevi ai Colegiului Național „Ion C. Brătianu” din Pitești, a fost recompensată joi, 29 octombrie, în cadrul ședinței Consiliului Local. Tinerii au reprezentat România la Olimpiada Internațională de Robotică din Coreea de Sud, unde au câștigat medalia de argint la Premiul Albert Einstein. Primarul municipiului […]

Citește mai mult...