Cristian Gentea: Rezolvăm una dintre cele mai mari provocări urbane – lipsa locurilor de parcare

Prima parcare supraterană semiautomatizată din municipiul Pitești a fost recepționată astăzi, 21 iulie 2026, pe strada Frasinului, în cartierul Trivale.

Investiția reprezintă o premieră pentru oraș și, potrivit primarului municipiului Pitești, Cristian Gentea, este și cea mai mare parcare supraterană semiautomatizată existentă la nivel național.

„Arată fabulos! Astăzi a avut loc recepția primei parcări supraterane semiautomatizate din Pitești, realizată în cartierul Trivale, pe strada Frasinului. Este o premieră pentru orașul nostru și, de asemenea, este cea mai mare parcare supraterană semiautomatizată existentă la nivel național”, a transmis primarul Cristian Gentea.

Noua parcare dispune de 230 de locuri, dintre care 198 sunt integrate într-un sistem inteligent de tip „Smart Parking – Puzzle”, iar alte 32 de locuri sunt amenajate la sol.

Proiectul, în valoare de peste 12,7 milioane de lei cu TVA, a fost conceput pentru a utiliza eficient spațiul disponibil și pentru a răspunde uneia dintre cele mai mari probleme ale zonelor urbane aglomerate – lipsa locurilor de parcare.

Pe lângă spațiile destinate autoturismelor, investiția include facilități moderne pentru comunitate:

un rastel pentru 50 de biciclete;
un loc de joacă pentru copii;
4 stații de încărcare pentru autoturisme electrice;
un sistem de producere a energiei electrice din surse regenerabile.

Parcarea este echipată cu tehnologii moderne de control al accesului, recunoaștere a locurilor de parcare, monitorizare video și sisteme inteligente de gestionare a spațiului.

„Vom monitoriza funcționarea și eficiența acestei soluții inovatoare, cu obiectivul de a dezvolta astfel de parcări și în alte cartiere ale municipiului. Este un pas important: ne organizăm mai bine și rezolvăm una dintre cele mai mari provocări urbane – lipsa locurilor de parcare”, a mai declarat Cristian Gentea.

Prin această investiție, administrația locală urmărește creșterea confortului urban, fluidizarea circulației și introducerea unor soluții inteligente, adaptate nevoilor unui oraș aflat în dezvoltare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PSD acuză eșecul austerității lui Bolojan. România, cu cel mai mare deficit din Uniunea Europeană

Partidul Social Democrat critică dur măsurile de austeritate adoptate în timpul guvernării Ilie Bolojan, după publicarea celor mai recente date Eurostat, care plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană în privința deficitului guvernamental trimestrial. Potrivit datelor publicate pe 21 octombrie 2026, România a înregistrat în trimestrul al doilea un deficit de 9,2% din PIB, […]

Citește mai mult...

Târguri de toamnă la școlile, grădinițele și creșa din Bradu

Copiii, cadrele didactice și părinții din Bradu au pregătit miercuri, 21 octombrie 2026, târguri de toamnă cu produse tradiționale, fructe, legume și decorațiuni specifice anotimpului. Evenimentele au avut loc la Școala Primară „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Creșa Bradu și grădinițele „Scufița Roșie” din Bradu și Geamăna. La activități a participat și primarul comunei, […]

Citește mai mult...

CINCI TINERI DIN ARGEȘ, ARGINT MONDIAL PENTRU ROMÂNIA!

Elevii Colegiului Național „Ion C. Brătianu” din Pitești au obținut o distincție de top la FIRST Global Challenge 2026. Au plecat din Pitești, au concurat cu echipe din peste 190 de țări și s-au întors cu medalia de argint! Povestea celor cinci elevi de la Colegiul Național „Ion C. Brătianu” demonstrează că talentul, creativitatea și […]

Citește mai mult...