Primăria Municipiului Piteşti angajează consilier superior

Primpit

Primăria Municipiului Piteşti organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției publice de execuție, temporar vacante, de consilier, clasa I, gradul profesional superior din cadrul Compartimentului Certificate de Atestare Fiscala.

 

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

 

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durata, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice sau ştiinţelor sociale – specializarea administraţie publică;
  • vechime de minimum 9 ani în specialitatea studiilor;
  • cunoştinţe de operare pe calculator dovedite cu documente din care să rezulte absolvirea unor cursuri în domeniul IT.

 

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

 

  • 21 noiembrie 2017: termenul limită de depunere a dosarelor;
  • 27 noiembrie 2017, ora 10:00: proba scrisă;
  • 04 decembrie 2017, ora 10:00: proba interviu.

 

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

 

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la Primăria Municipiului Piteşti, Str. Victoriei nr. 24, intrarea D, Compartimentul Relaţii Publice sau de la Biroul Management Resurse Umane, camera 12, telefon 0372/481.819.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...

Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a Galei Excelenței Argeșene

Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a Galei Excelenței Argeșene, un eveniment dedicat performanței în educație și tinerilor care, prin rezultate excepționale la învățătură, reprezintă o mândrie pentru Argeș. Evenimentul, organizat de Asociația Marea Lojă Națională din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești, prin Filarmonica Pitești, îi va aduce în prim-plan pe șapte dintre […]

Citește mai mult...

Cercetări privind un conducător auto care a părăsit locul producerii unui eveniment rutier, din Băbana

Cercetări privind un conducător auto care a părăsit locul producerii unui eveniment rutier, din Băbana În cursul zilei de astăzi, 20 octombrie, polițiștii Biroului Rutier Pitești au fost sesizați cu privire la un accident rutier produs între un autoturism și un pieton, în comuna Băbana. Din verificările preliminare efectuate, a reieșit că un bărbat, de […]

Citește mai mult...