Bărbat cercetat pentru săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune

Bărbat cercetat pentru săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune

În urma activităților desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni, sub supravegherea procurorului de caz, au fost efectuate cercetări într-o cauză penală privind săvârșirea a două infracțiuni de _înselăciune_.

Din cercetările efectuate până la acest moment a rezultat că, la data de 4 mai 2026, un bărbat de 29 de ani, din Mioveni, s-ar fi prezentat la o casă de amanet, unde, anterior, amanetase un telefon mobil, iar sub pretextul transferării unor aplicații, ar fi solicitat acces la telefoane mobile aflate în custodia reprezentantului societății, împrejurare în care ar fi înlocuit telefonul funcțional cu alt terminal, nefuncțional, însușindu-și telefonul amanetat anterior.

În ziua de 05 mai 2026, cel în cauză a procedat în același mod, la o altă casă de amanet.

La data de 13 iulie 2026, în baza probatoriului administrat, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

Cercetările continuă, sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite și luarea măsurilor legale care se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung” Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică având ca obiect consultarea și informarea publicului cu privire la propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung. Dezbaterea va avea […]

Citește mai mult...

4,26% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Argeș în luna septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 9.770 șomeri (din care 4.844 femei), rata șomajului fiind de 4,26%. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost 4,30%, în această lună acest indicator a înregistrat o ușoară scădere cu 0,04 p.p.. Din totalul de 9.770 persoane […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!”

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!” Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, celebrată pe 14 octombrie de credincioșii ortodocși. Edilul le-a urat tuturor celor care își sărbătoresc onomastica multă sănătate, bucurii și oameni dragi alături, exprimându-și speranța că această zi va aduce […]

Citește mai mult...