Tragicomedie liberală în Argeș: Coteț a apucat să fie șef cât ține o postare pe Facebook. Gorghiu s-a întors după chei
Panică, derută și o ușoară criză de identitate în una dintre cele mai neperformante filiale PNL din România. În PNL Argeș, unde rezultatele electorale sunt atât de modeste încât și procentele intră cu capul plecat pe ușă, a izbucnit o nouă bătălie pentru conducerea unei corăbii care ia apă din toate părțile.
După ce Ilie Bolojan a împărțit funcții cu viteza unui dirijor de trafic, iar Mihai Coteț a fost uns șef peste liberalii argeșeni, senatorul a început imediat să se comporte ca un gospodar care tocmai a primit cheia cotețului. A inspectat ograda, a salutat găinile, a făcut planuri de reorganizare și, probabil, își alesese deja și culoarea perdelelor din birou.
Numai că, surpriză! Instanța a venit cu un duș rece și a invalidat noua echipă de conducere a PNL la nivel național. Odată cu ea, s-a evaporat și ordinul prin care Alina Gorghiu fusese trimisă la pensia politică de la PNL Argeș.
Și atunci… ce să vezi?
Ca într-un serial turcesc, ușa s-a deschis, iar Alina Gorghiu a reapărut spunând, pe un ton ferm: „Stați puțin, că eu încă sunt președinte!”
Din acel moment, în sediul PNL Argeș nu se mai știe cine dă ordine și cine le execută. Mihai Coteț încă se uită după scaunul de șef, iar Alina Gorghiu caută cheia pe care susține că nu a predat-o niciodată.
În partid domnește o atmosferă demnă de un concurs de orientare. Unii merg după Coteț, alții după Gorghiu, iar cei mai experimentați încearcă să stea suficient de aproape de amândoi, ca să nu greșească tabăra până vine următoarea decizie.
Se spune că unii liberali și-au dezvoltat deja un reflex nou: salută de două ori când intră în sediu, o dată pentru fiecare posibil președinte.
Nici pupatul inelului nu mai e ce-a fost. Membrii PNL Argeș nu mai știu ce mână să sărute, cui să-i spună „șefu'” și pe cine să felicite pentru o funcție care s-ar putea evapora până la ora prânzului.
Iar în tot acest timp, electoratul privește spectacolul cu o întrebare simplă: dacă pentru șefia propriului partid se luptă ca pentru ultimul colac de salvare, când mai e timp pentru probleme care privesc oamenii?
