Consilierul local liberal din Curtea de Argeș, Doru Georgescu, a vorbit despre întâlnirea cu oamenii de afaceri din oraș, organizată de liberali sâmbătă. La întâlnire a participat și președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, dar și deputatul Dănuț Bica, luându-se pulsul mediului de afaceri din oraș. “Întâlnirea cu oamenii de afaceri a fost foarte bună, este în interesul tuturor ca ei să fie consultați. În programul PNL ne-am propus să deschidem partidul, rolul nostru fiind acela de a-i aduna pe toți să pună umărul pentru dezvoltarea orașului și a județului. Nu a fost o întâlnire politică, în PNL avem comisii de specialitate din care poate face parte oricine. Vrem să trecem de la vorbe la fapte, pentru că în ultima perioadă în țară numai guvernare nu e, mergem spre dezastru! Noi vrem să aducem la un loc toți oamenii care pot contribui în guveranrea viitoare, care va trebui să fie una profesionistă”, a declarat Doru Georgescu. Întâlnirea de sâmbătă, organizată local, la Curtea de Argeș, este doar una dintr-o serie de astfel de acțiuni programate de către liberalii argeșeni.
Doru Georgescu: “Țara merge spre dezastru! PNL e obligat să caute soluții”

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”
Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]
Citește mai mult...
Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!
Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere. „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]
Citește mai mult...
Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!
Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]
Citește mai mult...