Ziua Familiei revine la Muzeul Golești! Balon cu aer cald, tiroliană, filme și zeci de activități gratuite pentru copii și părinți

Ziua Familiei revine la Muzeul Golești! Balon cu aer cald, tiroliană, filme și zeci de activități gratuite pentru copii și părinți

Consiliul Județean Argeș invită familiile din întreg județul să sărbătorească Ziua Copilului într-un mod special, în cadrul evenimentului „Ziua Familiei – Ediția Zâmbetelor”, care va avea loc pe 30 și 31 mai 2026, la Muzeul Golești.

Timp de două zile, între orele 10:00 și 22:00, complexul muzeal se va transforma într-un adevărat tărâm al copilăriei, cu spectacole, concursuri, ateliere creative, activități sportive și surprize pentru toate vârstele. Intrarea este gratuită.

Balon cu aer cald și aventuri pentru cei mici

Printre cele mai așteptate atracții se numără ridicările cu balonul cu aer cald ancorat, programate după ora 18:00, în funcție de condițiile meteorologice.

Copiii și adolescenții vor putea participa la mini-maratoane, vânători de comori, trasee tematice inspirate din Jumanji și concursuri de orientare pe „Drumul Goleștilor”.

Pentru iubitorii de adrenalină sunt pregătite:

tiroliană și escaladă (10:00 – 15:00);
tir cu arcul;
badminton și alte activități sportive;
plimbări călare pe cai și ponei.

De asemenea, cei mici vor avea la dispoziție tobogane gonflabile pe tot parcursul zilei.

Ateliere creative, spectacole și cinema în aer liber

Organizatorii au pregătit numeroase ateliere interactive de:

robotică;
pictură și desen;
confecționare de brățări colorate;
realizarea de căsuțe pentru păsări.

Programul artistic va include recitaluri de muzică folk și muzică ușoară susținute în mai multe intervale orare, iar serile se vor încheia cu proiecții de film în aer liber și sesiuni de observații astronomice.

Expoziții și demonstrații ale instituțiilor de intervenție

Vizitatorii vor putea admira tehnică și echipamente utilizate de structurile de intervenție și ordine publică, în cadrul expozițiilor organizate de partenerii evenimentului.

La manifestare participă reprezentanți ai:

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș;
Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș;
Inspectoratul de Poliție Județean Argeș;
Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre Basarab I;
Salvamont Argeș;
Aerodrom Pitești și alți parteneri comunitari.
Organizatori

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Argeș, împreună cu instituțiile de cultură și educație din subordine: Muzeul Golești, Muzeul Județean Argeș, Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș, Centrul Cultural Doina Argeșului și Teatrul Alexandru Davila, în parteneriat cu Liga Elevilor și Studenților din Argeș.

Organizatorii îi așteaptă pe argeșeni să petreacă un weekend dedicat familiei, copilăriei și bucuriei, într-o atmosferă de sărbătoare, cu activități pentru toate generațiile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Deputatul Simona Bucura-Oprescu a primit titlul de cetățean de onoare al comunei Bogați

Deputatul de Argeș Simona Bucura-Oprescu a primit titlul de cetățean de onoare al comunei Bogați, în cadrul unei ceremonii organizate sâmbătă, 29 august. Primarul Ion Gîrleanu i-a mulțumit pentru sprijinul acordat administrației locale și locuitorilor comunei, în special pentru două proiecte sociale importante care urmează să fie implementate la Bogați. Unul dintre acestea este destinat […]

Citește mai mult...

Comuna Bogați a îmbrăcat straie de sărbătoare

Comuna Bogați a îmbrăcat straie de sărbătoare sâmbătă, 29 august, când sute de localnici și invitați au participat la Ziua Comunei și la cea de-a XII-a ediție a „Festivalului Omeniei”, desfășurate în Parcul Tineretului. La eveniment au participat deputatul de Argeș Simona Bucura-Oprescu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș Adrian Bughiu și primarii Sorin Lupu din Priboieni, […]

Citește mai mult...

Școala Goleasca din comuna Recea a fost reabilitată cu fonduri europene

Comuna Recea a finalizat proiectul „Reabilitarea moderată a Școlii Goleasca din comuna Recea, județul Argeș”, realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Investiția a avut ca obiectiv modernizarea clădirii și îmbunătățirea eficienței energetice. Lucrările realizate vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon, precum și la diminuarea cheltuielilor […]

Citește mai mult...