Liberalii dărâmă statuile lui Maniu, Mihalache și Coposu!

Președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu, a lansat acuzații dure la adresa liberalilor și a administrației locale conduse de Ciprian Ciucu, după ce partidul ar urma să fie evacuat din sediul istoric din strada Carol nr. 24 din București.

Într-un comunicat de presă, liderul țărănist susține că decizia reprezintă „ultimul gest de ură al liberalilor împotriva țărăniștilor” și afirmă că imobilul în care Corneliu Coposu a reorganizat partidul după 1989 a fost abandonat de autorități timp de zeci de ani.

Pavelescu susține că sediul nu are nici în prezent cadastru sau carte funciară și că Primăria nu ar deține un titlu clar de proprietate asupra clădirii. Potrivit acestuia, singurul document identificat este decretul de naționalizare din 1950 prin care imobilul a fost atribuit Ministerului Agriculturii.

Liderul PNȚCD afirmă că partidul a investit sute de mii de euro pentru întreținerea clădirii și acuză administrația locală că nu a realizat lucrări de reabilitare, deși imobilul se află într-o zonă protejată.

În același timp, Pavelescu vorbește despre presiuni administrative și litigii aflate pe rolul instanțelor, acuzând existența unor interese imobiliare privind terenul și clădirea din centrul Capitalei.

În comunicatul său, liderul țărănist face referire și la busturile lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache și Corneliu Coposu amplasate în curtea sediului, susținând că acestea simbolizează istoria și identitatea partidului.

De cealaltă parte, până la această oră, reprezentanții Primăriei Sectorului 6 nu au oferit un punct de vedere oficial privind acuzațiile formulate de liderul PNȚCD.

Aurelian Pavelescu a transmis însă că partidul și-a găsit deja un nou sediu și a declarat că formațiunea politică va continua procesul de reorganizare și relansare politică.

Comunicatul integral, mai jos:

”LIBERALII DĂRÂMĂ STATUILE LUI MANIU, MIHALACHE ȘI COPOSU

Primarul Ciucu a decis scoaterea PNȚCD din sediul în care a luat ființă partidul sub conducerea lui Coposu în decembrie 1989. Ultimul gest de ură al liberalilor împotriva țărăniștilor.
Pot afirma acum, în sfârșit, că Seniorul a făcut o eroare istorică în 1994 când a hotărât salvarea PNL, sfășiat în vreo 4 partidulețe, luându-l în Convenția Democratică și ducându-l în Parlament, ce eroare: toți deținuții politici știau că liberalii au fost turnătorii din închisori, cu foarte rare excepții, fără Dumnezeu.
Să venim, însă, la subiect. Sediul din Carol 24 n-a fost cumpărat de PNȚCD, deși s-a aflat la guvernare, evident din dezinteresul celor care-au pus mâna pe partid după moartea Seniorului și care l-au și trădat după 1996, scoțându-l din Parlament în 2000.
Sediul nu deține nici până azi cadastru și carte funciară, fiind practic un imobil abandonat. Primăria nu deține titlu de proprietate, singurul act pe care l-am obținut cu greu din arhive fiind Decretul de naționalizare 92/1950, prin care a fost atribuit Ministerului Agriculturii. Aflat în domeniul public al statului, imobilul n-a fost trecut niciodată în domeniul privat al statului și, prin urmare, nu este în proprietatea Primăriei.
Nu doar că nu există cadastru sau carte funciară, dar, la Primărie, nu există nicio schiță sau document al imobilului.
De 36 de ani, Primăria, ca pretins proprietar și imobilul fiind în zonă protejată, n-a făcut nicio investiție, acoperișul, tavanele, instalațiile de gaze, apă și electricitate degradându-se grav. Pentru menținerea în stare de funcționare, partidul a investit sute de mii de euro, rezumându-se la corpul central. Anexele, aflate în stare de degradare încă dinainte de 90, au intrat în ruină.
Rechinii imobiliari au început să dea târcoale de cel puțin 10 ani și, sunt convins, că mafia din Primărie a așteptat momentul propice. Moment care a și venit chiar acum, când PNȚCD se află într-un proces de relansare, iar la Primărie au venit liberalii cu Ciucu!
Cafe-ul din una din Curți a fost o soluție pentru a scoate una dintre anexe din ruină, la un moment dat la subsol spărgându-se o conductă de apă care inundat întreaga anexă, spațiul devenind un pericol sanitar. Am anunțat Primăria, niciun răspuns: s-au scos tone de mizerie și de mâl în luni de zile, structura era prăbușită. Imobilul fiind practic abandonat de Primărie s-a găsit o soluție disperată, cu acordul tacit al Primăriei: un antreprenor care să repare. Aceasta este povestea cafe-ului Lejere. După 14 ani de funcționare, încă o dată, cu acceptul tacit al Primăriei, existând controale frecvente, și nici nu se putea altfel în centrul Bucureștiului, Primăria i-a cerut chirii retroactive! Chiar și așa, investițiile făcute pentru salvarea sediului, aflat în sarcina formală a Primăriei, au fost infinit mai mari și trebuia să fie compensate. Dar statul e hoț, pe ei nu-i trage nimeni la răspundere.
Mai multe acțiuni în justiție sunt în curs, dar Ciucu a trimis poliția peste noi, de teamă să nu le piardă. În piață mișună rechinii imobiliari, vom vedea unde va ajunge, tu știi, Ciucule?
Decent ar fi fost să fie o discuție, eventual să ni se propună o altă locație, fie și pentru că în curte sunt busturile lui Iuliu Maniu, Ion MIhalache și Corneliu Coposu, făcute de noi. N-ai tu treabă cu ei, Ciucule! Te-a învățat Monica Macovei să-i pui pe sărmanii de la Poliție locală să dea un Comunicat să ne murdărești? Voi n-aveți titlu și ne-ați luat chirii ilegal 33 de ani: nu v-am mai plătit când ați refuzat să ne prezentați titlul, hoților!
Credeți voi, liberalii, urmașii turnătorilor din pușcării, că îngenuncheați PNȚCD? N-am dispărut noi în pușcăriile comuniste, v-ați găsit voi, niște derbedei, să ne intimidați? De ce nu vorbești, Ciucule, de cele vreo 15 milioane de euro pe care le are PNL datorie la stat, cu toate sutele de milioane pe care le-ați luat din subvenții, din taxele cetățenilor? Ce-ați făcut cu banii? PNȚCD n-a beneficiat niciodată de vreo subvenție. Voi, liberalilor, năimiți străinilor, nu aveți Dumnezeu și mai aveți puțin, tic-tac. Vă promit că venim peste voi. PNȚCD va renaște din nou, ca de atâtea ori în istorie. Prostia din capul vostru mă amuză, vă e frică de moarte, nu-i așa? Ați furat voi votul românilor, tot cu hoția sunteți la putere, nu vă mai săturați?
Le transmit țărăniștilor că avem deja un alt sediu și că Maniu, Mihalache și Coposu vor fi mereu împreună cu noi, că nu mor caii când vor câinii!
Aurelian Pavelescu,
Președinte PNȚCD”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

O nouă ședință a Consiliului Local, la Mioveni

O nouă ședință a Consiliului Local, la Mioveni Joi, 21 mai 2026, începând cu ora 17:00, la sediul Primăriei orașului Mioveni, va avea loc ședința publică ordinară a Consiliului Local. Pe ordinea de zi sunt înscrise 24 de puncte ce vizează proiecte importante pentru buna funcționare a orașului și pentru dezvoltarea locală. Printre acestea se […]

Citește mai mult...

Cula Racovița își deschide porțile pentru Noaptea Muzeelor

Cula Racovița își deschide porțile pentru Noaptea Muzeelor Sâmbătă, 23 mai 2026, între orele 18:00 – 21:00, Cula Racovița – Colecția Publică Etnografică „Prof. Constantin Năstase” își deschide porțile pentru public, în cadrul evenimentului european Noaptea Muzeelor 2026. Vizitatorii vor avea ocazia să descopere obiecte autentice din gospodăria tradițională românească, povești din satul de altădată […]

Citește mai mult...

Premieră medicală la SJUP: prima intervenție de protezare totală inversată de umăr

În cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești a fost realizată, vineri, în premieră, o intervenție de artroplastie totală de umăr cu proteză inversată, utilizată în tratamentul fracturilor complexe de cap humeral și al afecțiunilor avansate ale articulației umărului. “Pacienta, în vârstă de 70 de ani, a fost diagnosticată cu fractură cominutivă de cap humeral, o […]

Citește mai mult...