
Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local.
Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan.
Venirea acestuia în Consiliul Local este privită pozitiv de conducerea administrației locale, primarul Gheorghe Stancu apreciind experiența profesională și capacitatea noului consilier de a contribui la dezvoltarea comunității.
„Este un câștig pentru Consiliul Local, având în vedere că este un om bine pregătit, care poate veni cu proiecte noi și care va colabora foarte bine cu compartimentele sociale. Este un câștig pentru comuna Bascov și pentru Consiliul Local Bascov”, a declarat primarul Gheorghe Stancu.
La rândul său, Costin Ștefan spune că noua responsabilitate îl onorează și că își dorește să contribuie activ la proiectele administrației locale, în special în domeniile sociale și medicale.
„Mă onorează să fac parte din echipa de consilieri PSD, iar principalul meu obiectiv este acela de a-mi pune toată priceperea în slujba cetățenilor din comuna Bascov. Mă bucur să fac parte din echipa performantă a domnului primar Gheorghe Stancu, în mandatele căruia comuna s-a dezvoltat continuu și accelerat, fiind acum una dintre cele mai importante din România”, a declarat Costin Ștefan.
Experiența acumulată de Costin Ștefan în sistemul medical și în managementul sanitar va fi utilă pentru viitoare proiecte dedicate sănătății publice, serviciilor sociale și dezvoltării infrastructurii locale din comuna Bascov.



