Centrul Cultural Pitești invită publicul, în perioada 11–17 mai 2026, la o nouă serie de evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală

Centrul Cultural Pitești invită publicul, în perioada 11–17 mai 2026, la o nouă serie de evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, dedicate tuturor celor care apreciază muzica, literatura, dialogul cultural, patrimoniul și arta.

Evenimentele se vor desfășura în Sala Ars Nova de la Casa Cărții și la Sala Sporturilor din Pitești, iar accesul publicului este gratuit, în limita locurilor disponibile, cu excepția competițiilor unde organizatorii au stabilit taxă de participare.

Programul debutează luni, 11 mai, de la ora 17:00, cu spectacolul vocal-instrumental „Zile de foc și nopți cu lună plină”, susținut de copiii și tinerii care urmează cursurile Școlii de Muzică „Magia Muzicii by Buștean Family”, sub îndrumarea profesorilor Victor-Cristinel Buștean și Irina-Andreea Buștean.

Marți, 12 mai, de la ora 13:00, va avea loc Cenaclul „Armonii Argeșene”, coordonat de scriitorul dr. Adrian Mitroi, președintele Ligii Scriitorilor Români – Filiala Argeș.

Tot marți, de la ora 17:00, în cadrul proiectului „Colocviile Municipiului Pitești”, scriitorul și editorul Lucian Pricop va susține conferința cu tema „Jurnalele contrafăcute. O istorie a autenticității simulate”, eveniment coordonat de redactorul-șef al revistei „Argeș”, scriitorul dr. Leonid Dragomir. Conferința propune o incursiune în istoria falsului diaristic, de la scrierile pseudoepigrafice medievale până la celebrele „jurnale ale lui Adolf Hitler” sau cazurile contemporane care au provocat ample dezbateri culturale și morale.

Miercuri, 13 mai, de la ora 11:00, profesorul și eminescologul Lucian Costache va susține prelegerea „Farmecul și înțelepciunea limbii române istorice și poporane”, în cadrul proiectului „Teme culturale în emoții raționale”, o invitație la redescoperirea profunzimii limbii române și a universului eminescian.

De la ora 16:00, va avea loc lansarea volumului electronic „Biserica domnească din Pitești. 370”, semnat de Octavian Dărmănescu. Evenimentul marchează împlinirea a 370 de ani de la zidirea Bisericii Domnești „Sfântul Gheorghe”, monument emblematic pentru istoria și spiritualitatea municipiului Pitești.

Joi, 14 mai, de la ora 15:00, în cadrul proiectului „Viața merge înainte!”, coordonat de poeta Simona Vasilescu, publicul este invitat la dialogul cu tema „Tăcere”, avându-i invitați pe Amalia Roșu Laurențiu și Mircea Laurențiu, specialiști în terapii complementare și dezvoltare personală.

În aceeași zi, de la ora 17:00, psihologul clinician și meloterapeutul Anișoara Anghel va susține prelegerea „Meloterapia în autism”, un eveniment dedicat rolului muzicii în dezvoltarea emoțională și cognitivă a copiilor și tinerilor diagnosticați cu autism. În cadrul întâlnirii va avea loc și un moment artistic special susținut de un tânăr care a parcurs 13 ani de terapie prin muzică.

Weekendul 16–17 mai aduce la Sala Sporturilor din Pitești cea de-a XXXVIII-a ediție a Concursului Național de Dans Sportiv „Cupa României – Dansul Florilor”, coordonat de coregraful și arbitrul internațional Alfred Schieb.

Competiția va reuni aproximativ 600 de concurenți cu vârste între 4 și 45 de ani, reprezentând 40 de cluburi din întreaga țară.

Sâmbătă, 16 mai, începând cu ora 09:00, se vor desfășura probele de dans sportiv standard și latino, jurizate de arbitri de nivel național și internațional.

Duminică, 17 mai, de la ora 09:00, va avea loc concursul dedicat promovării tinerelor talente, cu probe de dans modern, streetdance, balet, gimnastică, dans de caracter și Latino Show.

Evenimentele pot fi urmărite și online pe pagina oficială de Facebook a Centrului Cultural Pitești, precum și pe site-ul oficial:Centrul Cultural Pitești

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Guvernul a decis eliberarea a 32 de prefecți și 20 de subprefecți la nivel național

Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și subprefecți la nivel național. Potrivit Executivului, 32 de prefecți și 20 de subprefecți au fost eliberați din funcție, în timp ce 29 de prefecți și 15 subprefecți au fost numiți în aceste posturi.  „Avem 32 de eliberări din funcție, din funcția de […]

Citește mai mult...

Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă luni, 2 noiembrie

Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă luni, 2 noiembrie Primăria orașului Mioveni informează cetățenii că luni, 2 noiembrie 2026, Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă pentru efectuarea operațiunilor de dezinfecție, dezinsecție și deratizare (DDD). Duminică, 1 noiembrie, piața va funcționa după programul obișnuit, iar activitatea va fi reluată marți, 3 noiembrie, conform programului normal.

Citește mai mult...

Cristian Gentea, apel împotriva manipulării: Noul spital din Pitești nu afectează nicio pădure, terenul ales are doar vegetație spontană

Noul Spital Municipal din Pitești va fi ridicat pe Strada Depozitelor, pe un teren acoperit doar de vegetație spontană, infirmând categoric zvonurile privind distrugerea vreunei zone forestiere, a anunțat primarul Cristian Gentea. Edilul a lansat un apel ferm către cetățeni să nu se lase manipulați de valul de dezinformări din spațiul public, dând asigurări că […]

Citește mai mult...