„Acolo unde s-a scris istoria fotbalului piteștean, se ridică 𝐧𝐨𝐮𝐥 𝐬𝐭𝐚𝐝𝐢𝐨𝐧 ”𝐍𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚𝐞 𝐃𝐨𝐛𝐫𝐢𝐧”. Stadiul lucrărilor

Se lucrează intens la 𝐧𝐨𝐮𝐥 𝐬𝐭𝐚𝐝𝐢𝐨𝐧 ”𝐍𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚𝐞 𝐃𝐨𝐛𝐫𝐢𝐧”. Construcții Rrbașu, constructorul care a câștigat licitație pentru construirea noului stadion, a dat noi informații despre stadiul lucrărilor.
Acolo unde s-a scris istoria fotbalului piteștean, se ridică 𝐧𝐨𝐮𝐥 𝐬𝐭𝐚𝐝𝐢𝐨𝐧 ”𝐍𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚𝐞 𝐃𝐨𝐛𝐫𝐢𝐧”.
Astăzi, șantierul este în plină activitate, iar evoluția lucrărilor devine vizibilă de la o zi la alta, conturând treptat viitoarea arenă multifuncțională.
În prezent, lucrăm la armarea fundațiilor în zona parcării și a viitoarei săli de sport din cadrul complexului, o etapă esențială care asigură baza solidă pentru dezvoltarea întregii structuri.
În perioada următoare, vom turna betonul de egalizare pentru tribune, etapă care va permite continuarea lucrărilor prin armarea acestei zone și va marca trecerea către ridicarea structurii tribunelor.
🏟️ Viitorul stadion va avea o capacitate de 15.200 de locuri și va permite organizarea competițiilor sportive de cel mai înalt nivel, devenind și prima arenă din România care va funcționa exclusiv cu energie verde în timpul meciurilor. Totodată, proiectul va integra facilități moderne pentru sportivi, spectatori, mass-media și oficiali, alături de spații complementare, parcări și amenajări exterioare, concepute unitar pentru a crea un complex sportiv complet.
Investiția este realizată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Națională de Investiții, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești.
🤝 Proiectul este realizat în echipă cu partenerii noștri din cadrul asocierii: Terragaz Construct, Popp și Asociații și Graphic Studio.
Construim pentru viitor.
În România. 🇷🇴
„, transmite Construcții Erbașu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cătălin Mîndroc: „Ilie Bolojan este responsabil pentru inflație, scăderea consumului și presiunea fiscală asupra românilor”

Cătălin Mîndroc: „Ilie Bolojan este responsabil pentru inflație, scăderea consumului și presiunea fiscală asupra românilor” Deputatul PSD de Argeș, Cătălin Mîndroc, îl acuză pe fostul premier Ilie Bolojan că poartă întreaga responsabilitate pentru deteriorarea principalilor indicatori economici și pentru măsurile care, în opinia sa, au afectat populația și mediul de afaceri. Parlamentarul social-democrat susține că […]

Citește mai mult...

Remus Mihalcea: „INS și Eurostat arată adevărata valoare a “reformelor” lui Ilie Bolojan”

Remus Mihalcea: „INS și Eurostat arată adevărata valoare a “reformelor” lui Ilie Bolojan” Deputatul Remus Mihalcea, prim-vicepreședinte al PSD Argeș, lansează un atac dur la adresa fostului premier Ilie Bolojan, susținând că datele oficiale publicate de Institutul Național de Statistică (INS) și Eurostat contrazic discursul privind succesul reformelor promovate de fostul șef al Guvernului. Parlamentarul […]

Citește mai mult...

Pitești: Începând cu data de 07.08.2026, este funcțională o nouă versiune a Sistemului electronic de încasare a impozitelor și taxelor locale

Începând cu data de 07.08.2026, este funcțională o nouă versiune a Sistemului electronic de încasare a impozitelor și taxelor locale, Platformă pusă la dispoziția contribuabililor de către Primăria Municipiului Pitești, Direcția Impozite și Taxe Locale, prin intermediul căreia se efectuează și comunicarea electronică a actelor emise de către Direcția Impozite și Taxe Locale. Platforma este […]

Citește mai mult...