Pitești: Primarul Cristian Gentea a semnat contractul de execuție pentru reabilitarea termică a Școlii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu”

Primarul Cristian Gentea a semnat contractul de execuție pentru reabilitarea termică a Școlii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu” din Pitești.

Primăria Municipiului Pitești anunță semnarea, în data de 20 aprilie 2026, a contractului de execuție a lucrărilor pentru proiectul <>.
Proiectul este finanțat din fonduri guvernamentale, prin Programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice, derulat de Administrația Fondului pentru Mediu, precum și din fonduri de la bugetul local.
Valoarea totală a contractului de lucrări este de 5.231.144,88 lei fără TVA, iar durata de execuție este de 12 luni de la transmiterea ordinului de începere a lucrărilor.
Contractul de execuție a fost atribuit societății DELTA TERMO CONSTRUCT 1999 S.R.L., în calitate de ofertant, având ca subcontractanți ELCAS SYSTEMS 2001 S.R.L. și BUNTALOZI 2004 S.R.L.
Intervențiile prevăzute în cadrul proiectului vizează reabilitarea clădirii unității de învățământ, prin lucrări menite să crească eficiența energetică, siguranța și confortul utilizatorilor. Astfel, vor fi realizate:
• refacerea acoperișului tip șarpantă;
• înlocuirea tâmplăriei existente cu tâmplărie PVC performantă;
• termoizolarea exterioară a clădirii cu vată minerală bazaltică și termoizolarea soclului;
• înlocuirea tâmplăriei interioare cu uși din HPL;
• modernizarea finisajelor interioare, inclusiv înlocuirea pardoselilor cu parchet laminat de trafic intens;
• refacerea instalațiilor electrice;
• instalarea unui sistem de producere a energiei din surse regenerabile, prin panouri fotovoltaice;
• amenajarea grupurilor sanitare;
• modernizarea sistemului de încălzire, prin montarea de radiatoare tip panou din aluminiu;
• implementarea unui sistem de ventilare cu aport de aer proaspăt și recuperare de căldură;
• realizarea instalațiilor de securitate la incendiu, inclusiv sistem de detecție și semnalizare.

Prin acest proiect, administrația locală continuă investițiile în infrastructura educațională, urmărind crearea unor condiții moderne, eficiente energetic și sigure pentru elevi și cadre didactice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – PSD Piteşti

Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Dan Stroe, primarul comunei Bradu, mesaj pentru sărbătoririții de Sfinții Mihail și Gavril

În zi de mare sărbătoare a ortodoxiei, tuturor celor care poartă numele Sfinților Arhangheli Mihail si Gavriil le urez multă sănătate, fericire și multe bucurii în familie! Această zi să vă deschidă poarta unui viitor plin de succese și realizări, iar Sfântul al cărui nume îl purtați să vă ocrotească și să vă călăuzească mereu! […]

Citește mai mult...

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...