Se oprește apa în comuna Căteasca, în data de 24 martie 2026

Se oprește apa în comuna Căteasca, în data de 24 martie 2026

Societatea Apă Canal 2000 SA Pitești va executa marți 24 martie 2026, între orele 8 – 23, lucrări de igienizare rezervor de înmagazinare apă din stația de pompare – sistem Catanele.

În intervalul orar menționat alimentarea cu apă potabilă va fi întreruptă, fiind afectați utilizatorii din satele Catanele și Recea.

Ulterior acestor lucrări, în perioada 25 – 26.03.2026, se va proceda la spălarea rețelei existând posibilitatea ca apa să nu fie furnizată în parametri optimi.

”Ne cerem scuze faţă de utilizatorii afectaţi de lipsa apei potabile şi îi asigurăm că echipa operaţională care efectuează lucrările va face tot posibilul pentru finalizarea intervenţiei în cel mai scurt timp, încercând să reducă la minimum intervalul orar în care consumatorii sunt afectaţi, depunând eforturi susţinute pentru asigurarea funcţionalităţii sistemului de alimentare cu apă în condiţii de calitate şi de siguranţă.

Recomandăm consumatorilor să îşi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.

Pentru informaţii privind întreruperile de apă, precum şi pentru semnalarea unor probleme la reţelele de alimentare cu apă şi de canalizare, vă rugăm să ne contactaţi la Call Center (nonstop) – tel. 0248 223 237. De asemenea, informaţiile cu privire la opririle de apă sunt postate pe site-ul societăţii www.apacanal2000.ro, la secţiunile „Lucrări programate‟ sau „Avarii‟.”, transmite SC Apă Canal 2000 SA Pitești. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare PSD Piteşti

Cu prilejul sărbătorii închinate Sfântului Ilie, dorim să adresăm gândurile mele cele mai calde, însoţite de sincere urări de bine tuturor argeșenilor. Vă dorim multă sănătate, răbdare și înțelepciune! La mulți ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Felicitare- Dan Stroe, primarul comunei Bradu

În zi de mare sărbătoare a ortodoxiei, tuturor celor care poartă numele Sfântului Ilie le urez multă sănătate, fericire și multe bucurii în familie! Această zi să vă deschidă poarta unui viitor plin de succese și realizări, iar Sfântul Ilie al cărui nume îl purtați să vă ocrotească și să vă călăuzească mereu! La mulți […]

Citește mai mult...

Felicitare – Constantin Bîlea, primarul comunei Oarja

Cu ocazia sărbătorii Sfântului Ilie, transmit din suflet un călduros La mulți ani! tuturor celor care își serbează astăzi ziua numelui. Vă doresc sănătate, liniște, bucurii alături de cei dragi și cât mai multe motive de împlinire. Această sărbătoare să vă aducă pace în suflet, curaj în fața provocărilor și credință în fiecare pas pe […]

Citește mai mult...