Acțiune desfășurată de polițiștii rutieri pe Autostrada A1

Acțiune desfășurată de polițiștii rutieri pe Autostrada A1

În ziua de 18 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 București–Râmnicu Vâlcea au acționat pentru prevenirea principalelor cause generatoare de accidentelor rutiere și creșterea siguranței în trafic, acționând cu precădere pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză, adoptă un comportament agresiv în trafic, conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, precum și pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor care circulă pe autostrada, cu sprijinul reprezentanților Registrului Auto Român.

Ca urmare a abaterilor la regimul rutier constatate în cadrul acțiunii, au fost aplicate 181 de sancțiuni contravenționale, astfel:
-46 pentru depășirea regimului legal de viteză;
-13 pentru neportul centurii de siguranță;
-8 pentru neutilizarea luminilor de întâlnire;
-6 pentru utilizarea telefonului mobil;
-21 pentru defecțiuni tehnice;
-14 la regimul transportului de mărfuri;
-73 pentru alte abateri.
Totodată, au fost reținute 9 permise de conducere, după cum urmează:
-2 pentru depășirea regimului legal de viteză;
-1 pentru conducere sub influența alcoolului;
-1 pentru depășire neregulamentară;
-5 pentru circulație nejustificată pe banda de urgență.

Exemple:
În cadrul acțiunii, în jurul orei 10:30, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 București–Râmnicu Vâlcea au depistat un conducător auto, de 55 de ani, din Pitești, județul Argeș, care a fost înregistrat cu aparatul RADAR circulând pe autostrada, pe sensul de mers spre Râmnicu-Vâlcea, cu viteza de 191 de km/h . Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă ân valoare de 1822,5 lei, iar reținut permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
În jurul orei 12:00, polițiștii rutieri au depistat un alt conducător auto, de 44 de ani, din Satu Mare, care a fost înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 160 de km/h , iar după testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat . Față de acesta au fost dispuse măsurile legale, fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1822,5 lei, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
De asemenea, tot în jurul orei 12:00, polițiștii rutieri au depistat un alt conducător auto, de 47 de ani, din București, care a fost înregistrat de aparatul RADAR circulând cu viteza de 192 de km/h , acesta fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1822,5 lei, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Recomandări pentru circulația pe autostradă : pentru siguranța tuturor participanților la trafic, polițiștii rutieri recomandă:
-respectarea limitelor legale de viteză și adaptarea permanentă a acesteia la condițiile de trafic;
-păstrarea unei distanțe corespunzătoare față de vehiculul din față, pentru a permite evitarea coliziunilor;
-utilizarea exclusivă a benzii de urgență doar în situații justificate (defecțiuni, urgențe);
-semnalizarea din timp a schimbării benzii de circulație și asigurarea temeinică înainte de efectuarea manevrelor;
-evitarea utilizării telefonului mobil sau a altor dispozitive care pot distrage atenția;
-folosirea centurii de siguranță de către toți ocupanții vehiculului;
-efectuarea de pauze regulate în cazul deplasărilor pe distanțe lungi, pentru prevenirea oboselii la volan;
-verificarea stării tehnice a autovehiculului înainte de plecarea la drum;
-evitarea conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Polițiștii rutieri vor continua acțiunile pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și reducerea riscului de producere a accidentelor pe autostrăzi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Școala Goleasca din comuna Recea a fost reabilitată cu fonduri europene

Comuna Recea a finalizat proiectul „Reabilitarea moderată a Școlii Goleasca din comuna Recea, județul Argeș”, realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Investiția a avut ca obiectiv modernizarea clădirii și îmbunătățirea eficienței energetice. Lucrările realizate vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon, precum și la diminuarea cheltuielilor […]

Citește mai mult...

Comuna Recea a finalizat proiectul de reabilitare a clădirii școlii

Comuna Recea anunță finalizarea proiectului „Reabilitarea moderată a clădirii școlii din localitatea Recea, județul Argeș”, cod C10-I3-3183, derulat în perioada 10 februarie 2023 – 30 iunie 2026. Investiția a fost realizată în cadrul Componentei 10 – Fondul Local, Investiția I.3 – Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru îmbunătățirea serviciilor publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, […]

Citește mai mult...

Reținut de polițiștii Secției e poliție Rurală Poiana Lacului

Reținut de polițiștii Secției e poliție Rurală Poiana Lacului Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, violare de domiciliu, distrugere și loviri sau alte violențe , iar […]

Citește mai mult...