Campionatul Național de Copii (12-13 ani) – Etapa Regională, la Pitești!
În perioada 27-29 martie 2026, Bazinul Olimpic Pitești va găzdui Campionatul Național de Copii (12–13 ani) – Etapa Regională, competiție organizată de CSM Pitești, în parteneriat cu Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, SPEPMP și Primăria Municipiului Pitești.
Concursul se va desfășura pe parcursul a trei zile. Vineri dimineață va avea loc antrenamentul oficial, iar prima reuniune de concurs este programată la ora 16:00.
La competiție vor participa tineri sportivi din Slatina, Craiova, Vâlcea, Ploiești, București Mioveni, Târgoviște și Pitești, care vor înota pentru a obține baremurile necesare calificării la Campionatele Naționale, ce vor avea loc în vara acestui an.
Piteștiul continuă să susțină performanța în sport și să ofere condiții moderne pentru competițiile dedicate tinerilor sportivi.
Înscrieri pentru screening pulmonar gratuit în orașul Mioveni Primăria Orașului Mioveni informează persoanele eligibile că luni, 19 octombrie 2026, între orele 08:30 și 11:30, se organizează înscrieri pentru investigații medicale gratuite în cadrul proiectului „Screeningul cancerului pulmonar – Program Național de Depistare Precoce”. Înscrierile se fac la parterul blocului V2B, lângă Poliția Locală Mioveni. Programul […]
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești începe, pe 19 octombrie 2026, primirea cererilor pentru acordarea ajutoarelor de încălzire aferente sezonului rece 2026–2027. Sprijinul se adresează familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse și poate fi acordat pentru încălzirea cu energie termică în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri. Ajutoarele […]
Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend! Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a „Broboți Science & Tech Fair”, un eveniment dedicat celor curioși, pasionați de tehnologie și dornici să descopere știința într-un mod interactiv și captivant. Timp de cinci ore, în Piața Primăriei, în intervalul orar 10:00 […]