Ședință a Comisiei de sistematizare a circulației rutiere și pietonale în municipiul Pitești

Ședință a Comisiei de sistematizare a circulației rutiere și pietonale în municipiul Pitești
Miercuri, 18 martie 2026, la ora 15:00, va avea loc, la Primăria Municipiului Pitești, ședința Comisiei de sistematizare a circulației rutiere și pietonale. În cadrul întâlnirii, vor fi analizate și discutate propuneri privind îmbunătățirea siguranței și fluidizarea traficului în municipiul Pitești. Ședința va fi transmisă live, pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Pitești.
Ordinea de zi a ședinței:
1. Montarea de indicatoare cu semnificația „Oprirea interzisă”, valabile pe ambele părți ale aleii carosabile care asigură accesul la proprietăți dinspre strada Ion Câmpineanu, în zona imobilului nr. 19
2. Montarea de stâlpișori pe tronsonul de trotuar situat în spatele blocului PD4, între scările A și B, pe strada Ștefan cel Mare, în vederea limitării parcării autovehiculelor. În prezent, pe acest trotuar sunt parcate două autovehicule care, pe de o parte, obstrucționează accesul din scările blocului, iar pe de altă parte, din cauza spațiului redus, la efectuarea manevrelor au avariat vehiculul parcat regulamentar pe locul de parcare atribuit nr. 80.
3. Crearea unui perimetru de stâlpișori la intersecția străzii Constantin Dudescu cu aleea carosabilă care dă acces la parcarea blocului S2, vizavi de platforma de colectarea a gunoiului menajer, pentru a limita parcarea autovehiculelor în zonă.
4. În adresa nr. 6776/12.02.2026, UAT Municipiul Pitești, prin Primar Cristian GENTEA, solicită avizul comisiei cu privire la proiectul ,,Amenajare drum zona Universitatea Constantin Brâncoveanu – stradă Constantin Dobrogeanu Gherea”, după elaborare Plan Urbanistic Zonal, beneficiar UAT Municipiul Pitești, conform certificatului de urbanism nr. 66/03.02.2026. Potrivit memoriului tehnic, proiectul urmărește realizarea unui drum în lungime de 2705 m care va lega Calea Bascovului (în zona Universității Constantin Brâncoveanu) cu strada Găvenii, strada George Coșbuc și strada Constantin Dobrogeanu Gherea prin intersecții prevăzute cu sensuri giratorii, traseul acestuia fiind paralel cu calea ferată.
Conform planșelor A.00 și A.01.
5. Reconfigurarea marcajelor rutiere pe strada Stadionului, la intersecția cu Bulevardul Eroilor, prin trasarea acestora și în interiorul intersecției, în vederea ghidării corecte a autovehiculelor care circulă dinspre Spitalul de Pediatrie și virează la stânga. Măsura este necesară întrucât, din cauza diferenței de nivel, conducătorii auto nu pot distinge corespunzător axul străzii Stadionului, marcat cu linie discontinuă.
6. Montarea de indicatoare de restricție cu semnificația „Oprirea interzisă”, aplicabile pe carosabilul Căii Craiovei, în dreptul accesului către locurile de parcare aferente imobilului M2021.
7. Montarea a două limitatoare de viteză pe carosabilul străzii Plopilor, în proximitatea imobilelor nr. 51 și nr. 68A–70. În prezent, pe același tronson sunt deja amplasate două limitatoare, la intersecțiile cu strada Haralambie Botescu și Aleea Mărului.
8. Montarea de indicatoare pentru limitarea vitezei de circulație pe strada Mircea Eliade. Nivelul exact al vitezei maxime nu este precizat în solicitare, urmând a fi stabilit în cadrul ședinței.
9. Instituirea sensului unic de circulație pe aleea carosabilă dintre blocurile P3 și P3bis, din cartierul Trivale, cu desfășurarea circulației dinspre strada Constantin Cantacuzino către Bulevardul Libertății.
10. Montarea unui limitator de viteză pe carosabilul străzii Mărășești după intersecția cu strada Mitrea Cocor.
11. Înlocuirea indicatoarelor de restricție „Oprirea interzisă” cu indicatoare având semnificația „Staționarea interzisă”, pe carosabilul străzii Exercițiu, pe tronsonul cuprins între intersecțiile cu străzile Transilvania și Constantin Dobrescu Argeș.
12. Montarea de indicatoare rutiere cu semnificația „Oprirea interzisă”, aplicabile pe ambele sensuri ale aleii carosabile situate între blocul 2 și Clubul Viitorul, de la intersecția cu strada Traian până la platforma de colectare a gunoiului menajer.
13. Montarea de indicatoare rutiere cu semnificația „Oprirea interzisă”, aplicabile pe carosabilul străzii Carol Davila, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Mircea Eliade și stația de taxi, pe partea dreaptă a sensului de mers către strada 1 Decembrie 1918.
14. Montarea de indicatoare de restricție cu semnificația ,,Oprirea interzisă” care să acționeze pe aleea carosabilă ce oferă acces în parcarea blocului E5 dinspre strada Carpenului, în dreptul proprietății nr. 28, întrucât autovehiculele parcate paralel cu gardul, ar împiedica manevrele de intrare/ieșire ale vehiculelor din parcarea de vizavi.
15. Executarea unui marcaj hașurat pe carosabilul Bulevardului Nicolae Bălcescu, în intersecția cu Intrarea Nicolae Bălcescu, pe cele două benzi de pe sensul de mers dinspre Bascov, în așa fel încât autovehiculele care așteaptă la semaforul de la intersecția cu str. Constantin Dobrogeanu Gherea, să lase spațiu pentru efectuarea virajului la stânga pentru cei care circula dinspre Centru.
16. Amplasarea unui limitator de viteză pe carosabilul străzii Antim Ivireanu, în dreptul blocurilor G4 și G5.
17. Semaforizarea intersecției Căii Drăgășani cu Aleea Virgil Tempeanu, precum și marcarea unei treceri pentru pietoni pe carosabilul Căii Drăgășani.
18. Doamna Director a Creșei 15 Eroilor (din proximitatatea ISJ Argeș), propune ca cele 9 locuri de parcare din fața accesului la cădire, să fie folosite exclusiv de beneficiarii creșei, așadar, să se monteze un indicator cu semnificația ”Parcare” cu plăcuță adițională ”Rezervat creșă”.
19. Montarea unui indicator cu semnificația ,,Accesul interzis” cu plăcuță adițională ,,Cu excepția riveranilor” la intrarea pe aleea carosabilă care dă acces la imobilul cu nr. 29, dinspre strada Mateiaș.
20. Montarea de indicatoare rutiere cu semnificația „Oprirea interzisă” care să acționeze pe o distanța de aproximativ 10 m pe aleea carosabilă care dă acces la proprietatea cu nr. 29 dinspre strada Mateiaș, de la intersecția cu această arteră.
21. Reanalizarea punctului 6, din ședința din data de 17.12.2025, pentru care a fost efectuată și o analiză ulterioară la fața locului. În urma evaluării, a fost respinsă propunerea de montare de indicatoare cu semnificația „Oprirea interzisă” care să acționeze în zona proprietății nr. 98D, strada Bănănăi, pentru a asigura intrarea și ieșirea din curte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Politia

Accident mortal de muncă la Lunca Corbului

Accident mortal de muncă la Lunca Corbului În cursul zilei de astăzi, 16 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că un muncitor ar fi fost accidentat de un buldoexcavator, pe raza comunei Lunca Corbului. La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Secției de […]

Citește mai mult...

Elevii de la Liceul Tehnologic „Astra” Pitești, formare europeană prin proiecte Erasmus+ în Cipru

Elevii de la Liceul Tehnologic „Astra” Pitești, formare europeană prin proiecte Erasmus+ în Cipru Liceul Tehnologic „Astra” din Pitești își reconfirmă statutul de instituție activ implicată în programele europene, prin derularea proiectelor Erasmus+ în domeniile formării profesionale (VET) și educației școlare. Școala deține acreditarea VET cu numărul 2023-1-RO01-KA120-VET-000188262, coordonată de prof. Jaica Ramona, și acreditarea […]

Citește mai mult...

Transport gratuit la „Simfonia Lalelelor” în Parcul „Lunca Argeșului”!

Ediția a 49-a a „Simfoniei Lalelelor”, organizată în perioada 17 – 26 aprilie 2026, oferă vizitatorilor transport GRATUIT, prin Publitrans 2000 S.A., în cele zece zile ale festivalului. Traseul autobuzelor va fi, ca și la edițiile anterioare, pe ruta: Teatrul „Alexandru Davila”- Parcul „Lunca Argeșului”, iar cursele se vor desfășura după următorul program: Plecări – […]

Citește mai mult...