Dani Mocanu va face închisoare în România. Italia a decis extrădarea manelistului

Ministerul Justiției a anunțat, joi seară, că instanța supremă din Italia a pronunțat hotărârea definitivă privind predarea lui Dani Mocanu și a fratelui său, în baza solicitării autorităților române.
Dani Mocanu va face închisoare în România. Instanța supremă din Italia „a pronunțat hotărârea definitivă privind predarea numiților Mocanu Ionuț Nando și Mocanu Daniel, în baza solicitării autorităților române”.

Această decizie confirmă încă o dată eficiența cooperării judiciare internaționale în materie penală și buna colaborare dintre autoritățile judiciare din România și cele din Republica Italiană.

„Hotărârea reprezintă un succes important al Ministerului Justiției și al autorităților române implicate în acest dosar, evidențiind capacitatea sistemului judiciar român de a gestiona eficient procedurile de predare”, a transmis Ministerul Justiției. Potrivit procedurilor legale, în următoarea perioadă, cei doi cetățeni români vor fi aduși în România pentru continuarea măsurilor legale ce se impun.

Manelistul Dani Mocanu și fratele său au fost arestați, în noiembrie 2025, în Italia, în provincia Napoli. În data de 6 noiembrie, manelistul a fost condamnat definitiv la 4 ani cu executare pentru tentativă de omor. În plus, acesta a fost condamnat și la 6 ani și 5 luni la de proxenetism, spălare de bani și grup infracțional, însă a scăpat în baza deciziei Curții Constituționale privind prescripția.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Reținut pentru violență în familie

Reținut pentru violență în familie Ieri, 14 iulie, în jurul orei 13:00, Poliția Orașului Costești a fost sesizată telefonic de către o femeie, de 51 de ani, din comuna Rociu, cu privire la faptul că a fost agresată fizic, la domiciliu, de către concubinul său. În temeiul sesizării, polițiștii Secției de Poliție Rurală Rociu s-au […]

Citește mai mult...

Siguranță sporită pe Transfăgărășan prin operaționalizarea Punctului de Lucru temporar ISU

Pentru ca intervențiile în situații de urgență să fie mai rapide și mai eficiente pe unul dintre cele mai circulate trasee turistice din țară, începând cu data de 1 iulie 2026, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Puică Nicolae” al județului Argeș, în colaborare cu Secția Drumuri Naționale Pitești, a operaționalizat un punct de lucru […]

Citește mai mult...

Din toamnă, șoferii riscă suspendarea permisului dacă nu își plătesc amenzile rutiere. Noile norme au fost publicate

Din toamnă, șoferii riscă suspendarea permisului dacă nu își plătesc amenzile rutiere. Noile norme au fost publicate Șoferii care nu își achită amenzile rutiere în termen de 90 de zile de la comunicarea procesului-verbal riscă, din această toamnă, suspendarea dreptului de a conduce. Măsura este prevăzută de OUG nr. 7/2026, iar Guvernul a publicat deja […]

Citește mai mult...